kanald.ro
Actualitate
Greta Thunberg, în război cu industria modei. Acitivista de mediu consideră că producerea masivă de haine poluează planeta şi contribuie la schimbările climatice
Activista de mediu, Greta Thunberg, se luptă cu industria modei, pe care o consideră vinovată în mare parte de schimbările climatice din prezent.
Activista de mediu suedeză, Greta Thunberg critică dur industria modei, considerând-o vinovată pentru schimbările climatice, iar în ultimii trei ani aceasta nu și-a mai cumpărat haine și a apelat la haine împrumutate de la persoanele apropiate.
Activista de mediu suedeză, Greta Thunberg, luptă împotriva industriei modei
Greta Thunberg, activista de mediu din Suedia care a devenit celebră în 2019, la un summit ONU pentru climă, unde a rostit celebra întrebare: „Cum îndrăzniţi?/How dare you?”, se luptă cu industria modei, pe care o consideră responsabilă în mare parte de schimbările climatice.
Greta Thunberg acuză industria modei că poluează planeta, iar în cadrul unui interviu, aceasta a spus că comercializanții de haine ar trebuie să-şi asume răspunderea pentru impactul pe care produsele lor îl au asupra mediului încojurător.
Într-o postare publicată pe Twitter, în care Greta Thunberg apare pe coperta revistei Vogue îmbrăcată într-un trench-coat, în timp ce mângâie un cal pe o pajişte, aceasta a învinuit mai multe companii din industria modei de falsificarea campaniilor publicitare care promovează articole vestimentare realizate din materiale textile sustenabile, menite să reducă impactul asupra mediului și să facă hainele să pară durabile.
Totodată, în aceast context, Greta Thunberg a criticat și industria „fast-fashion”, cea care produce într-un timp foarte scurt haine ieftine menite să satisfacă cererea pentru fiecare sezon.
În interviul acordat pentru revista Vogue, activista de mediu a declarat că ultimul articol vestimental l-a cumpărat în urmă cu trei ani, dintr-un second-hand, și că obișnuiește să împrumute haine de la persoanele apropiate: „Împrumut haine de la oameni pe care îi cunosc”.
De asemenea, Greta Thunberg a recomandat o schimbare de sistem, mai ales în industria modei. De aceași părere este și Organizaţia Naţiunilor Unite, care a catalogat industria modei ca fiind „a doua cea mai poluantă industrie din lume”, pe primul loc aflându-se industria petrolieră.
Industria modei consumă anual aproximativ 93 miliarde de metri cubi de apă, iar în ceea ce priveşte emisiile de carbon, este responsabilă pentru aproximativ 8% din totalul din întreaga lume, o cifră mai mare decât totalul zborurilor internaţionale şi transportul maritim la un loc.
Activista de mediu, Greta Thunberg a fost desemnată, în aceast an, „Omul anului” de revista americană Time.