kanald.ro
Vedete
Gina Pistol, fotografie rară cu micuța Josephine: "Mă minunez în fiecare zi cât de repede crește"
Iubita lui Smiley le-a arătat-o celor de acasă într-o nouă ipostază pe fetița ei și a artistului.
Încă de când au devenit părinți, Gina Pistol și Smiley au decis să nu împărtășească cu fanii decât lucrurile esențiale din viața fiicei lor, pentru a o proteja de eventualele răutăți gratuite. Mai mult, deși au trecut deja câteva luni de când familia li s-a mărit, vedetele nu au publicat nicio poză cu chipul lui Josephine, iar fanii s-au arătat destul de curioși de trăsăturile micuței.
Gina Pistol, fotografie rară cu Josephine
Chiar dacă majoritatea fotografiilor pe care le publică pe rețelele de socializare sunt făcute în așa fel încât chipul fetiței ei să nu se vadă, Gina Pistol a vrut recent să-și ia fanii prin surprindere și a postat o imagine în care Josephine se afla destul de aproape de obiectivul aparatului foto, uitându-se spre fereastră, parcă zâmbind.
Proaspăta mămică a vrut să le arate celor de acasă cât de mult a crescut fetița și cât de activă a început să devină, după câteva luni de viață: „Mă minunez în fiecare zi cât de repede crește Josephine. Și cu cât crește, cu atât devine mai activă, iar comoditatea hainelor, pe care trebuie să le schimbăm de mai multe ori pe zi, devine prioritară.”, a scris Gina Pistol, în dreptul fotografiei postate pe Instagram.
Ginei Pistol nu i-a fost ușor după naștere
Gina Pistol a recunoscut că nu a fost totul roz după naștere, deși Josephine le-a umplut casa de bucurie ei și lui Smiley, atunci când a venit pe lume.
Citeste si: Gina Pistol s-a mutat din vila lui Smiley, alături de Josephine: „Mi-am luat doar câteva lucruri”
Cu toate acestea, vedeta a mărturisit că a trecut prin clipe dificile, din cauza transformărilor suferite pe perioada sarcinii: „Eu credeam că sunt pregătită, dar treci printr-o furtună hormonală, care te lasă un pic răvășită, te uiți în oglindă și nu te mai recunoști. (…) Plângeam pe urmă, când nu mă vedeai tu. M-ai văzut plângând de foarte puține ori, dar eu plângeam de mult mai multe ori.”, îi dezvăluia Gina Pistol lui Smiley în urmă cu ceva vreme, în cadrul podcastului realizat de artist.