
kanald.ro
Gina Pistol face sacrificii pentru fetița ei.
Vedete
Gina Pistol și-a reconfigurat toată viața după venirea pe lume a fetei sale.
După ce a născut, Gina Pistol spune că trăiește o cu totul altă viață. Iubita lui Smiley adoră să fie mamă și se bucură din plin de momentele pe care le petrece alături de fiica ei, Josephine.
Așa cum se întâmplă în cazul multor mame, după ce fiica ei s-a născut, lumea Ginei a început să se învârtă în jurul copilului.
Gina Pistol face sacrificii pentru fetița ei.
[Sursa foto: Instagram]De când o are pe Josephine, Gina Pistol radiază de bucurie. Chiar dacă îi place să fie mamă, prezentatoarea a recunoscut că sunt anumite sacrificii pe care le face pentru fiica ei.
„Îl prețuiam și înainte (timpul) și mai ales acum, de când am copil, mi-e și mai greu să irosesc timpul. Nu-mi permit luxul acesta. Nu știu cum să îți explic, cred că doar un alt părinte mă poate înțelege. Cumva, toată viața mea de dinainte parcă nu mai înseamnă nimic. Parcă viața mea abia acum a început, de când este copilul ăsta prezent. Tot ce făceam înainte era, așa, superficial, era fără nicio noimă pe pământ”, a spus Gina Pistol pentru FANATIK.
Chiar dacă Josephine este primul copil al Ginei Pistol, prezentatoarea nu este străină de rolul de mamă, pentru că ea l-a crescut pe fratele ei mai mic. Totuși, după ce a avut-o pe fiica ei, vedeta a învățat să aibă mai multă răbdare și a realizat că nu mai poate lua decizii doar pentru ea, ci trebuie mereu să se gândească și la binele micuței.
Gina spune că nu a fost niciodată o mare petrecăreață, așa că nu duce dorul nopților pierdute și a ieșirilor în oraș. De asemenea, nu mai consideră nici cariera atât de importantă. Vedeta spune că nu mai face din asta o prioritate, pentru că acum are lucruri mai importante de care să se preocupe.
„N-am fost niciodată petrecăreață. Cu toate că poate presa a lăsat asta să se înțeleagă la un moment dat.
Prezentatoarea TV este foarte atentă cu alegerile pe care le face pentru că nu vrea sub nicio formă să-și influențeze negativ fetița. De aceea, vedeta a refuzat un contract important pentru că nu vrea să plece câteva luni de lângă Josephine cât timp aceasta este încă foarte mică.
„Încerc să mă ocup și de carieră, doar că, în momentul de față, aleg mai inteligent sau înțelept. Colegii mei au fost foarte înțelegători. Fetița fiind foarte mică, nu aveam cum să-i explic că eu urmează să lipsesc două luni din viața ei. Plus că, nu aș fi vrut eu să pierd etape importante din evoluția ei. Și n-aș vrea ca pentru alegerile pe care le fac eu astăzi, să plătească ea mai târziu terapie. Oricât am vrea noi să ne păcălim, copiii simt foarte multe, începând de când sunt încă în pântecele mamei, de la emoțiile pe care mama le simte și chiar dacă noi avem impresia că ei nu înțeleg la câteva luni sau la un an, ei înțeleg foarte bine”, a recunoscut Gina Pistol.
Chiar dacă își adoră fetița, Gina spune că nu are de gând să o închidă „într-un glob de cristal”. Vedeta a declarat că o să-i acorde copilului ei toată libertatea, pentru că doar așa o să se poată forma cu adevărat. Iubita lui Smiley a mai zis că se bucură că este mamă în acest moment. Aceasta crede că poate dacă Josephine vedea mai devreme în viața ei nu ar fi știut să fie o mamă atât de bună.
„Cumva, Dumnezeu le-a așezat așa cum a fost mai bine pentru mine. Poate nu aș fi fost mama care sunt acum când eram mai tânără. Eu, la rândul meu, am avut de vindecat rănile mele. Le așază, cumva, Dumnezeu cum e mai bine pentru noi. Sunt o mamă foarte relaxată, din punctul meu de vedere. Bineînțeles, nu i-aș pune viața sau sănătatea în pericol, dar anumite lucruri trebuie să învețe ea în mod natural să o facă, chiar dacă atunci când vrea să facă un lucru se împiedică sau se mai lovește, nu sunt genul ăla de mamă care să o crească într-un glob de cristal”, a spus Gina Pistol.