kanald.ro
Vedete
Gina Pistol a surprins pe toată lumea cu mesajul pe care l-a transmis în mediul online: „Să mă urecheați”. Vedeta plănuiește să își schimbe radical modul de viață anul viitor
Gina Pistol le-a dat o veste neașteptată fanilor ei din mediul online. Ce schimbare vrea să facă în viața sa anul viitor?
De când a renunțat la televiziune, Gina Pistol se dedică total familiei pe care o are alături de Smiley, dar și de fiica lor, Josephine, renunțând la unele dintre activitățile pe care le avea înainte să devină mamă. Astfel că, la sfârșit de an, vedeta a luat o hotărâre drastică, plănuind să își schimbe total modul de viață.
Ce schimbare vrea să facă Gina Pistol în 2024?
Soția lui Smiley nu prea mai are timp liber de când a devenit mămică, pentru că preferă să aibă singură grijă de fiica ei, fără a apela la ajutorul unei bone. Din pricina faptului că viața de mamă o solicită foarte mult și nu prea mai are momente pe care să le dedice propriei sale persoane, Gina Pistol a constatat câteva schimbări asupra fizicului ei, căci a adăugat câteva kilograme în plus în ultima perioadă.
La sfârșit de an, Gina a revăzut câteva imagini cu ea din trecut, de pe vremea când mergea la sală și avea un corp sculptat, ceea ce a făcut-o să ia o decizie importantă. În mediul online, vedeta a publicat fotografiile cu ea, realizate în urmă cu 7 ani și a făcut un anunț neașteptat: își schimbă modul de viață! Mai precis, se va întoarce în sala de sport, pentru a reveni la forma fizică perfecta pe care o avea înainte de a deveni mamă.
Gina Pistol le-a transmis și un mesaj fanilor ei din mediul online, îndemnându-i să o „tragă de mânecă” în cazul în care observă că nu se ține de promisiune și devine mult prea leneșă.
„Mi-am promis ca în 2024 să mă duc la sală. Am zis! Jur pe roșu! Dacă mă simțiți leneșă (în 2024) vă rog să mă urecheați”, a scris Gina Pistol pe Instagram, alături de imaginile cu ea vechi de acum 7 ani.
Postarea făcută de Gina Pistol pe Instagram
Soția lui Smiley s-a confruntat cu depresia postnatală
Gina Pistol se numără printre vedetele care au devenit mămici în ultimii ani și care au recunoscut că viața cu un bebeluș nu este atât de ușoară precum pare. În urmă cu ceva timp, prezentatoarea TV a mărturisit că a trecut printr-o perioadă extrem de grea după ce fiica ei și a lui Smiley a venit pe lume, confruntându-se chiar cu depresia postnatală.
Vedeta a povestit că anul 2022 a fost foarte greu pentru ea căci, după atâția ani în care a muncit neîncetat, s-a simțit epuizată și a clacat, resimțind toate lipsurile și complexele cu care s-a confruntat în copilărie și care nu îi dau pace nici acum.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Anul 2022 a fost foarte, foarte greu pentru mine. M-am confruntat cu o depresie pe care majoritatea proaspetelor mămici o are, am avut și un episod de burnout destul de urât, am și sindromul copilului sărac, având multe lipsuri în copilărie. Cumva, de la 17 ani, de când am început să muncesc, trag foarte mult de mine tocmai ca să acopăr acele lipsuri pe care le mai am undeva în adâncul meu”, a povestit Gina Pistol, conform VIVA.