Partida dintre FCSB și Farul Constanța s-a terminat la egalitate, fiind marcată de mai multe decizii controversate de arbitraj.
La finalul meciului, tehnicianul celor de la Farul Constanța, „regele” Gică Hagi, a avut un discurs dur cu privire la deciziile de arbitraj, explicând că echipa sa a fost dezavantajată în nenumărate rânduri.
Gică Hagi: „Conducerea o să mă dea afară”
„Să ai gol valabil… cum să ajungi să tragi liniile dacă jucătorul meu e în afara careului și adversarul e în careu? Era clar că e penalty! L-a atins, e penalty! S-a văzut în întreg stadionul. Știți că? Știți că? Nicio reluare cu Louis?
Trebuie să muncim, să avem puterea să ne luptăm cu de toate, cu toți. Pentru prima repriză tac din gură, dar în a doua am avut ocazii. Meritam să marcăm cel puțin două goluri. Mergem cu acest punct acasă, fotbalul e greu. Dacă ăla e offside, e inacceptabil.
Trebuie să stau, să-i spun că e penalty?. Nu pot să le fac pe toate! S-a văzut cum se lovesc. La Grameni ce a fost? Dați faza asta… Ălă nu e penalty? Toți ai mei au simulat? Am zis și eu cum a zis toată lumea. Mai ales că au fost trei faze. Care sunt clare!
Știam că ne așteaptă un meci greu, că joacă fotbal de plăcere. E bine că în a doua repriză am schimbat și am revenit.
Trebuie să găsesc soluții, să inventez. Dacă nu iese bine, conducerea o să mă dea afară. Până la urmă o să se ajungă și la momentul în care să plec”, a spus Gigă Hagi, după partidă.
Elias Charalambous s-a arătat dezamăgit la finalul meciului, tehnicianul plecând direct la vestiare.
Înaintea începerii partidei, antrenorul celor de la FCSB a fost surprins în timp ce s-a îndreptat spre banca oaspeților și i-a strâns mâna lui Gică Hagi, ulterior l-a îmbrățișat, ca formă de respect, dar și ca o urare de ziua sa.
„Obiectivul nostru a fost să câștigăm meciul. Acesta este fotbalul, am vorbit cu jucătorii și le-am spus că trebuie să continuăm. Să încercăm să vedem situația, pentru că detaliile fac diferența în fotbal.
Cred că un al doilea gol ar fi închis meciul de astăzi, dar așa a fost să fie. Consider că puteam să închidem partida.
Florinel a început de pe bancă în seara asta, a lipsit și de la ultimele antrenamente pentru că a fost răcit. A intrat de pe bancă și s-a văzut asta, are calitate.
(n.r. despre penalty-ul Farului) Respect decizia arbitrilor. Dacă și cei din VAR au văzut același lucru, atunci eu nu mai pot să spun nimic”, a spus Elias Chalarambous.