kanald.ro
Sport
George Pușcaș, mesajul neașteptat după calificarea la EURO 2024: ”De ce eu?” / Ce a postat tricolorul pe internet?
George Pușcaș a postat un mesaj de eliberator, dar și neașteptat, la orele dimineții, la scurt timp de la calificarea României la EURO 2024 și golul său de aur
George Pușcaș a ținut să își manifeste bucuria calificării la EURO 2024 printr-un mesaj neașteptat postat la orele dimineții!
George Pușcaș, mesajul neașteptat de la orele dimineții! ”Contrar tuturor așteptărilor”!
Meciul dintre Israel și România disputat aseară, în Ungaria, în cadrul etapei a noua a Grupei I din preliminariile Campionatului European din 2024, s-a încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-1, după golurile marcate de George Pușcaș, în minutul 10, respectiv Ianis Hagi, victorie ce a declanșat bucuria în țară și nepa asigurat biletele la EURO 2024 din Germania.
Imediat după meci, la interviul oficial, Pușcas a afirmat că, în afară de cei de la echipă, nimeni nu credea în calificarea „Tricolorilor” la turneul final, mesaj pe care avea să îl transmită apoi și pe rețeaua lui de socializare, sub o formă mai romanțată. Astfel, pe contul personal de Instagram, atacantul de la Genoa a postat două fotografii din timpul meciului, alături de o filmare cu LeBron James, iar la descriere a scris „contrar tuturor așteptărilor”.
George Pușcaș, inspirat de clipul lui LeBron James! ”Nu știu de ce cel de sus mi-a dat cel mai greu traseu”
În clipul postat de George Pușcaș, celebrul baschetbalist spune lucruri emoționante și cu un substrat puternic, așa cum se întâmplă în cazul marilor sportivi care depășesc momentele dificile din carieră și renasc precum păsările Phoenix atunci când nimeni le dădea nicio șansă.
„Contrar tuturor așteptărilor. Nu știu de ce am vrut să urmăm drumul cel mai greu.
Nu știu de ce cel de sus mi-a dat cel mai greu traseu, dar cel de sus te pune doar în acele situații cărora le poți face față.
Am păstrat aceeeași atitudine pozitivă. În loc să întreb ”de ce eu?’, Am păstrat aceeeași atitudine pozitivă. În loc să întreb de ce eu?” , am spus ”acesta este planul lui pentru mine'”, este mesajul din clipul lui LeBron transmis și de atacantul român.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
George Pușcaș.”Lumea nu mă cunoaște pe teren, mă vede doar pe teren și mă judecă, e și normal”
Cu câteva ore înainte, mai exact imediat după meci, la interviul acordat jurnaliștilor, George Pușcaș a fost foarte emoționat, dar a spus și ce avea pe suflet.
„Abia mai am voce. E o bucurie enormă. Astăzi cred că orice român e fericit. Sper să fi adus o bucurie oricăruia dintre noi, să se fi uitat la noi și să fie mândri. Am stat la linie perfect, pentru că știam că acolo e pâine aia în careu și m-am dus după mingea aia ca și cum ar fi ultima.
Lumea nu mă cunoaște pe teren, mă vede doar pe teren și mă judecă, e și normal. Criticile mi-au adus un plus. Știam în sufletul meu că voi scoate la capăt această muncă depusă de mine, de Mister, de tot grupul ăsta. Dau ultima picătură de transpirație când îmbrac tricoul ăsta și nu există pentru mine mândrie mai mare. Toți încercăm să facem tot posibilul pentru ca România să fie cât mai sus”, a menționat George Pușcaș, la Prima TV.