kanald.ro
Actualitate
Gafa colosală care i-ar fi putut lăsa liberi pe bărbații suspectați de uciderea lui Adrian Kreiner! Cum ar fi amânat judecătorul român care se ocupa de caz emiterea mandatelor de arestare
Judecătorul responsabil de cazul lui Adrian Kreiner a fost de negăsit atunci când a trebuit să emită mandatele de arestare pentru doi dintre cei trei suspecți.
Cazul morții lui Adrian Kreiner scoate la iveală noi informații șocante care ar fi putut compromite ancheta. Acum câteva zile, cei trei suspecți au fost dați în urmărire generală, iar la câteva ore distanță, doi dintre ei au fost identificați pe teritoriul Marii Britanii.
După două săptămâni în care au fost căutați fără încetare, bărbații erau la un pas să scape de arest, asta pentru că judecătorul din România care ar fi trebuit să emită mandatele de arestare a fost de negăsit, ba chiar ar fi avut telefonul închis.
Potrivit Observator, poliția din Marea Britanie a cerut mandatele de arestare încă de sâmbătă seară, însă judecătorul a dat termen pentru 22 noiembrie, adică miercuri. În tot acest timp, suspecții nu puteau fi arestați fără un document oficial, așa că a fost nevoie de intervenția mai marilor din Interne şi Justiție ca un alt magistrat să dea undă verde pentru mandatul de arestare.
„Având în vedere gravitatea faptei comise şi modul concret de comitere se constată că aceştia prezintă o evidentă atitudine antisocială, un grad ridicat de periculozitate, precum şi o totală desconsiderare a relaţiilor sociale. Cercetarea inculpaţilor într-o altă stare decât cea a arestului preventiv este de natură să inducă o rezonanţă socială negativă.”, se arată în declarația procurorului de caz, potrivit Observator.
Judecătorul care avea telefonul închis va trebui să dea explicații
Ministrul de Interne a recunoscut că a fost o procedură de obținere a mandatelor de arestare destul de complicată, având în vedere situația în care magistratul a avut telefonul închis. Cătălin Predoiu a dezvăluit că va fi necesară o discuție cu Inspecția Judiciară din CSM pentru a se stabili împrejurările care ar fi putut să compromită cazul.
„La nivel de sistem, merită o discuţie la nivelul CSM, la nivelul comisiei de management strategic în justiţie. Deşi, reacţia poate a fost corectă, dar care vine mai târziu, nu mai produce efecte. Deci, timeingul este esenţial. În situaţii în care e nevoie de o reacţie rapidă care să fie în tandem cu reacţia organelor poliţieneşti, a serviciilor de informaţii transfrontaliere tocmai pentru a ajunge fugarii din urmă în timp real”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul de Interne, potrivit sursei menționate anterior.
De asemenea, Inspecția Judiciară s-a autosesizat și urmează să facă cercetări pentru a vedea dacă există indicii pentru vreo abatere disciplinară.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu. Inspectorii judiciari urmează să efectueze verificări prealabile pentru a stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare.”, a spus Alin Alexandu, reprezentant al Inspecției Judiciară, potrivit aceleiași surse.