kanald.ro
Evenimente
Gabriel este tânărul de 27 de ani mort în accidentul cumplit de la ieșirea din localitatea 2 Mai! Ultimele clipe din viața lui au fost filmate! Ți se face pielea de găină
Gabriel și-a piedut viața după ce mașina pe care o conducea a intrat puternic într-un stâlp.
Gabriel, un tânăr de doar 27 de ani, și-a pierdut viață într-un accident cumplit care a avut loc la ieșirea din localitatea 2 Mai. Mașina pe care o conducea a derapat pe șosea și a intrat puternic într-un stâlp. Alături de el mai era un tânăr de 23 de ani care acum se luptă să trăiască.
Tragedie în localitatea 2 Mai
Potrivit Observator, în urmă cu doar câteva ore, Gabriel și prietenul său se întorceau din Vama Veche, iar afară ploua extrem de tare. Tânărul de 27 de ani nu a ținut cont și a apăsat pedala de accelerație, iar mașina a derapat și a intrat violent într-un stâlp, chiar la ieșire din localitatea 2 Mai, în drum spre Mangalia.
Gabriel a fost transportat la spitalul din Mangalia, însă având în vedere că starea lui era critică, medicii au decis să îl mute la spitalul din Constanța pentru a primi îngrijirile de care avea nevoie. Din păcate, în ambulanță, acesta a făcut stop cardio-respirator și a murit. Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el, așa că au fost nevoiți să declare decesul.
Momentul impactului a fost surprins pe camerele de filmare, iar imaginile terifiante de la locul accidentului au fost făcut publice. Autoturismul în care cei doi tineri se aflau a fost făcut praf. Polițiștii fac acum cercetări la locul tragediei pentru a stabili în ce condiții s-a produs.
„Mamă, cum s-a făcut!”, a fost reacția unui martor.
Celălalt tânăr este în comă
Conform sursei menționate anterior, cel de-al doilea tânăr care se afla în mașină are doar 23 de ani și acum se luptă să trăiască. Asemenea lui Gabriel, acesta a fost dus la spitalul din Mangalia, iar mai apoi transferat la Constanța, iar starea lui este destul de gravă.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Tânărul este ventilat mecanic, în comă, iar medicii au fost nevoiți să îi amputeze unul dintre membrele superioare. Aceștia fac tot posibilul pentru a-l ține în viață.