kanald.ro
Vedete
Florin Salam și-a făcut de cap cu o fostă vedetă Playboy, sub privirile Roxanei Dobre! Bruneta i l-a luat pe manelist după ce amica îi suflase titlul de Miss!
Florin Salam a cochetat cu o altă vedetă Playboy, înaintea Roxanei Dobre.
Florin Salam și Roxana Dobre sunt împreună din anul 2014 și au în prezent o relație foarte bună. Ei au împreună trei copii pe care-i cresc împreună. Totuși, puțină lume știe că Florin Salam a flirtat și cu o altă vedetă Playboy, înaintea Roxanei Dobre.
Roxana Ungureanu a flirtat cu Salam sub ochii Roxanei Dobre
Timișoreanca Roxana Ungureanu i-a atras atenția lui Florin Salam încă din 2011, când cei doi și-au făcut de cap într-un club chiar sub privirile Roxanei Dobre, viitoarea iubită a manelistului. Cele două Roxane erau bune prietene la acel moment, chiar dacă Ungureanu îi suflase titlul de Miss Playboy Roxanei Dobre, lucru peste care, se spune, aceasta nu a putut trece niciodată. Până la urmă, destinul a aranjat lucrurile astfel încât Roxana Dobre să-i ia fața colegei sale în competiția pentru inima lui Florin Salam.
”Roxana Ungureanu revine în actualitate cu o nouă cucerire de senzație. Frumoasa brunetă a fost surprinsă într-un club bucureștean, în brațele manelistului Florin Salam. Roxana a venit însoțită de grupul ei de prietene din care fac parte manechinele Roxana Dobre și Izabela Pătrășcoiu.
Cum l-a văzut pe manelist, Roxi s-a aruncat în brațele lui și l-a luat de gât. Artistul nu a putut rămâne pasiv la gestul vedetei Playboy, drept pentru care, a îmbrățișat-o, cei doi continuând flirtul pe toată durata nopții”, scria Click în 2011.
Roxana Ungureanu a apărut în Playboy SUA
Roxana Ungureanu a fost un playmate mai de succes decât Roxana Dobre. În timp ce actuala iubită a lui Florin Salam a avut doar apariții pe coperta revistei Playboy din România, Ungureanu a reușit să ajungă în ediția americană intitulată ”The Wild World of Playboy”, ea fiind nominalizată printre cele mai frumoase 8 modele ale lumii care au apărut în paginile acestei publicații. Nicoleta Luciu, Oana Bercaru, Corina Tolan, Roxana Ionescu sau Doria Ivan sunt celelalte românce ale căror pictoriale au fost preluate de edițiile internaționale ale Playboy.
În ciuda rivalității, Dobre și Ungureanu au rămas în relații bune și au făcut bani frumoși împreună în calitate de modele la evenimentele din cluburi, care erau la mare modă în urmă cu un deceniu.