kanald.ro
Vedete
Florin Salam, filmat în intimitate! Videoclipurile, disponibile pe toate platformele online. Anunțul la care nu se aștepta nimeni: „Da, de la el chiar vrea toată lumea”
Florin Salam revine în fața fanilor cu un nou proiect. Despre ce este vorba?!
Florin Salam se numără printre cei mai îndrăgiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Ei bine, pe lângă faptul că acesta este foarte activ în mediul online, încercând să-și țină fanii la curent cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, în curând, ”Regele Manelelor” va fi și mai aproape de publicul său.
Mai precis, cântărețul a scăpat, în sfârșit, de problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă, se simte mai bine, iar acum, acesta este pregătit să vină în fața admiratorilor cu un nou proiect, despre care a vorbit chiar impresarul său.
Este vorba despre un reality show, o emisiunea despre viața sa profesională și cea de familie, care va fi disponibilă curând pe internet.
“Da, de la el chiar vrea toată lumea câte ceva. Și eu vreau ceva de la el. Băiatul căruia i-ai luat adineauri interviu se va ocupa de videoclipurile pe care le va face Florin Salam. Va face un fel de reality-show. Florin Salam în oraș, Florin Salam peste tot, iar el se va ocupa de toate astea. Online, va fi pe toate platformele. După ce vor fi gata cel puțin 100 de videoclipuri, el se va ocupa de tot”, a explicat impresarul cântărețului de manele, pentru Cancan.ro .
Florin Salam se simte mai bine în prezent
Din fericire, după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, fiind chiar internat în urmă cu câteva săptămâni în spital, Florin Salam și-a revenit, se simte mult mai bine și acum este pregătit să revină în forță în fața fanilor săi.
De asemenea, potrivit informațiilor oferite de impresarul său, Florin Salam nu va fi prezent doar la noi în țară pentru concerte și evenimente, ci și peste hotare.
“Și-a revenit bine. Nu cântă nimeni ca el, merge la concerte, am luat acum niște evenimente în afară, în America. Am luat câteva acum în Italia, în luna august aproape toată e în Italia”, a mai declarat Nicolae Constantin, pentru aceeași sursă.
Florin Salam