kanald.ro
Vedete
Florin Salam, cu ochii în lacrimi când își aduce aminte de fratele lui. Ce s-a întâmplat când a mers pentru prima dată la mormântul lui Neluțu: „Îmi e un dor de el de înnebunesc”
Au trecut mai bine de 2 ani de când Nelu Stoian, fratele lui Florin Salam, s-a stins din viață. Artistul a făcut o serie de declarații despre acest subiect.
Florin Salam se numără printre cei mai iubiți și apreciați artiști de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Cu toate că are mulți admiratori, Florin Salam nu a lăsat niciodată să se vadă suferința pe care o are în suflet, însă recent, acesta s-a deschis pentru publicul său și a făcut o serie de declarații dureroase, chiar despre fratele său, Nelu Stoian.
Invitat în cadrul emisiunii ”Fiță cu Adiță”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusives, Florin Salam a vorbit despre regretatul său frate, Nelu Stoian sau Neluțu, așa cum era cunoscut de o întreagă țară. Manelistul nu a mers la mormântul acestuia până de Paște, iar atunci când a călcat în cimitir, acesta a leșinat.
„Îmi e un dor de el de înnebunesc, dar, totuși, nu m-am dus la el la cimitir, pentru că nu am acceptat să mă duc la el la cimitir, poate cineva mă înțelege. Prefer să mă închid undeva, când îmi e dor de el, îmi iau o sticlă de băutură, pun muzică care e despre el și stau și mă răcoresc ca și cum aș fi într-o biserică. Poate o să pot să mă duc și la cimitir la el, dar încă n-am putut. De Paște am fost o singură dată, am dus și noi lumină și crede-mă că atunci când am ajuns, am leșinat acolo. Asta e viața!”, a declarat Florin Salam, în cadrul emisiunii ”Fiță cu Adiță”.
Nelu Stoian a murit în anul 2020
Fratele lui Florin Salam, Neluțu, s-a stins din viață pe data de 25 septembrie 2020, după ce s-a luptat cu infecția de COVID-19.
La momentul respectiv, medicii de la Spitalul Matei Balș, acolo unde era internat Nelu Stoian, au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața, însă din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, Neluțu a trecut în neființă, fiindu-i astfel declarat decesul.