kanald.ro
Vedete
Florin Piersic Jr. a transmis un mesaj neașteptat în timp ce tatăl său se luptă pentru viața lui! Ce a apărut pe contul de socializare al actorului?: „Nu te poate ucide dacă ești mort pe dinăuntru”
La scurt timp după ce tatăl său a fost operat, Florin Piersic Jr. a transmis un mesaj în mediul online.
În urmă cu puțin timp, Florin Piersic Jr., fiul lui Florin Piersic, a transmis un mesaj neașteptat pe internet, în timp ce tatăl său se luptă din răsputeri să își revină și să învingă infecția. Marele actor a suferit o nouă intervenție chirurgicală destul de delicată, iar starea lui de sănătate este favorabilă, potrivit declarațiilor făcute de medicii care îl supraveghează atent.
Mesajul transmis de Florin Piersic Jr.
Florin Piersic trece printr-o perioadă destul de grea, după ce a ajuns de urgență la spital cu o infecție cauzată de proteza pe care o purta la genunchi. Actorul a trecut deja prin două intervenții chirurgicale, iar acum toată lumea așteaptă vești bune din partea medicilor. La scurt timp după operația care a avut loc ieri, cadrele medicale au dezvăluit că starea lui pare să se îmbunătățească.
În urmă cu doar câteva momente, fiul său, Florin Piersic Jr., cu care se știe că nu avea o relație tocmai bună, a postat un mesaj total neașteptat pe contul lui de Instagram.
„Nimeni nu te poate ucide dacă ești mort pe dinăuntru”, a fost mesajul postat de Florin Piersic Jr. pe contul lui personal de Instagram.
Ce au declarat medicii după cea de-a doua operație?
Ieri, Florin Piersic a fost transferat la Spitalul „Foișor” din Capitală, acolo unde a fost operat la genunchi pentru a-i fi scoasă proteza care l-ar fi adus în starea actuală. În această dimineață, medicii au făcut primele dezvăluiri despre starea lui de sănătate.
„În urma evaluării din aceasta dimineață, starea de sănătate a domnului Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă. Perioada critică postoperatorie este de 72h, în prima zi postoperator parametrii biologici legați de inflamație s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează și bea lichide singur”, transmit reprezentanții unde a fost operat maestrul, conform Antena 3.