
kanald.ro
Actualitate
Florin Cîțu susține că va cere o anchetă referitoare la cum a fost pregătit sistemul medical pentru valul patru al coronavirusului!
Premierul României a anunțat că va cere o anchetă/ analiză privind pregătirea sistemului medical pentru valul patru al pandemiei de coronavirus. Florin Cîțu susține că tot anul a cerut să rămână intactă capacitatea de răspuns la COVID, iar dacă nu s-a ținut cont de acest lucru, premierul țării spune că cel responsabil va fi tras la răspundere.
Cîțu spune că atunci când s-a terminat valul trei al pandemiei, a transmis faptul că nu își dorește ca numărul paturilor din secțiile ATI să fie reduse. Acum, la început de val patru, premierul vrea să vadă cum stă situația.
„O să cer o anchetă/analiză pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4. Știam că vine valul 4. Eu am spus tot anul, deci după ce s-a terminat valul trei, am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secțiile ATI pentru COVID, am spus foarte clar că să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde. Aş vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătății acest val 4 şi să vedem dacă s-a ținut cont de ceea ce am spus eu și, dacă nu s-a ținut cont, cine nu a ținut cont și va fi responsabil pentru asta”, a declarat Cîțu.
Potrivit declarațiilor făcute de Florin Cîțu, în România sunt disponibile 1.024 de paturi ATI pentru pacienții cu COVID, dar că atunci când Cseke Attila a preluat Ministerul Sănătății erau doar 600.
„Domnul ministru a înțeles mesajul meu, a adăugat câteva sute, vreo patru sute de paturi imediat şi va adăuga până la 1.600 de paturi cât mai curând posibil”, a mai spus premierul.