kanald.ro
Vedete
Flick și Denisa Filcea au aflat dacă vor avea băiat sau fată, în direct, la TV. Cum au reacționat viitorii părinți
Flick și soția sa au aflat sexul bebelușului.
Fostul om de radio și Denisa Filcea sunt viitorii părinți ai showbiz-ului românesc. Cei doi au dat vestea cea mare la începutul lunii aprilie, după ce au ținut o perioadă totul secret, însă nici acum nu au dat în totalitate cărțile pe față.
Încă de când au spus lumii că Denisa Filcea este însărcinată pentru prima dată, fostul prezentator și orădeanca au decis să nu urmeze toți pașii specifici acestei perioade.
Flick și soția sa
Denisa Filcea și Flick au aflat sexul bebelușului
Astfel, cei doi nu au vrut să afle dacă vor avea un băiat sau o fată, dorind ca venirea pe lume a primului lor copil să fie o reală surpriză.
Misterul a dăinuit asupra lor până recent, când, aflați în cadrul unei emisiuni TV, Flick și fosta ”Miss Planet”, printr-o metodă tradițională, au aflat sexul bebelușului din pântecul șatenei.
Cel care le-a dezvăluit secretul a fost Cătălin Măruță. Prezentatorul a recurs la un truc străvechi, cu sare, și astfel a aflat că cei doi vor fi părinți de băiat.
”E clar, să fie într-un ceas bun, doamne ajută! Eu știu, o să aveți băiat”, le-a spus prezentatorul celor doi viitori părinți.
La aflarea veștii, surprinși, dar neîncrezători în totalitate în dezvăluirea făcută de prezentator, Denisa și Flick s-au arătat mulțumiți de vestea primită, ba chiar au făcut și o promisiune.
”Mulțumim, super!”, a spus graviduța, în timp ce soțul ei a spus că-și va arăta mulțumirea așa cum știe el mai bine: ”Dacă funcționează, o să te menționez în poezie”, a spus Flick la TV.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Dacă va fi sau nu așa cum li s-a prezis, rămâne de văzut, cert este că cei doi s-au pregătit pentru ambele posibilități.
Au achiziționat numai lucruri în culori neutre, ba chiar au făcut și o listă cu numele la care s-au gândit. Cum nu știu ce vor avea, băiat sau fată, Flick și Denisa au pus pe hârtie și nume de băiat, dar și de fată. Însă, secretoși din fire, cuplul nu a mărturisit ce nume preferă, iar viitoarea mămică a ales să păstreze pentru ea și modul în care va naște.
„Ne-am gândit la numele copilului, dar noi ne dorim să fie o surpriză. Nu știm dacă e fetiță sau băiat și nu putem spune <<uite, ăsta va fi numele>>”, a explicat Denisa Filcea.