kanald.ro
Vedete
Flavia Mihășan a vorbit despre lucrurile neplăcute care i-au marcat adolescența: „Am avut foarte mult de tras”. Vedeta nu poate da uitării momentele dureroase prin care a trecut
Flavia Mihășan nu a avut întotdeauna parte de aprecierea oamenilor din jur. Ce i se spunea vedetei, când era doar o adolescentă?
Flavia Mihășan a devenit cunoscută în perioada în care a fost asistentă TV în cadrul matinalului prezentat de Răzvan Simion și de Dani Oțil. Frumoasa blondină a fost întotdeauna apreciată de telespectatori pentru forma ei fizică, la care multe femei doar visează, însă Flavia nu s-a bucurat întotdeauna de aprecierea oamenilor din jur, ba chiar, în adolescență, era criticată pentru modul în care arăta.
Pe lângă cariera ei din televiziune, Flavia Mihășan este coregraf, fiind extrem de pasionată de dans, activitate pe care o are încă din copilărie. Însă, pe vremea când era doar o adolescentă, vedetei i se spunea că are multe kilograme în plus și că nu are o siluetă demnă de o dansatoare profesionistă, lucru care a afectat-o foarte mult și pe care nu l-a putut uita nici până acum. Mai mult, asistenta TV se gândește uneori că, poate, este atât de dornică să fie slabă chiar din cauza faptului că a rămas marcată de vorbele care i se spuneau în copilărie.
„Eu am început dansul profesionist în clasa a cincea și cu cât erai mai slabă în acea școală a noastră, cu atât era mai bine. Am avut foarte mult de tras noi toate, toate colegele, că aveam senzația că suntem grase. Noi eram absolut normale, doar că trecând prin perioada aceea hormonală, a adolescenței, unde te umfli efectiv că așa e, ni se spunea că suntem niște grase, iar noi eram niște fete normale. Mă mai văd cu colege de atunci și suntem foarte slabe toate și ne gândim: oare o fi din școală? Că am rămas cu… că ni se spunea: «Fetițo, ești ca o vacă», iar noi eram super slabe. Foarte mult (n.r. a afectat-o), toate, da, pentru că nu aveam cum să fac să slăbesc, eu nefiind, în primul rând, grasă. Plus că era o schimbare, treceai prin perioada adolescenței, exact ca și gimnastele. Exact ca oamenii care fac sport de performanță, am trecut prin asta, dar e ok, altele au trecut prin ceva mai nasol”, a spus Flavia Mihășan, pentru Playtech Știri.
Flavia Mihășan și cei doi copii ai ei
Flavia Mihășan s-a întors în lumina reflectoarelor, după ce a devenit mamă pentru a doua oară
De aproape 5 ani, Flavia Mihășan trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Marius Moldovan. Cei doi au devenit și părinți între timp, având împreună doi băieți. După ce a devenit mamă, Flavia a decis să se axeze pe creșterea copiilor și a renunțat la job-ul ei din televiziune, însă nu a rezistat prea mult. În urmă cu câteva luni, după ce și-a adus pe lume fiul cel mic, asistenta TV s-a întors în lumina reflectoarelor, mărturisind că este pregătită să se împartă între viața profesională și cea de mămică.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Reîntoarcerea a fost superbă, așa cum mi-am imaginat mereu că va fi. Am avut foarte mari emoții. Chiar cred că e important să facem și lucruri pentru noi. Sunt multe mămici care renunță, cum am făcut și eu, pentru că nu ți se mai pare nimic la fel de important ca cei mici și îți dau atât de mult înapoi, încât lași să treacă timpul, însă după o vreme chiar ai nevoie să te reconectezi cu tine și să faci lucruri pentru tine, ca femeie, ca om, nu neapărat ca mamă și cred că păstrarea acestui echilibru este foarte sănătos și foarte important și asta sunt dispusă să fac acum. Azi am avut o filmare pentru emisiunea lui Răzvan și Dani și simt că m-am întors acasă”, spunea Flavia Mihășan în urmă cu câteva luni, pentru Viva.ro.