kanald.ro
Actualitate
Filmul morții celor 5 milionari care se aflau în submarinul Titan! Nici nu au avut timp de reacție. Videoclipul apărut la câteva ore după ce rămășițele au făst găsite
După ce submersibilul Titan a dispărut fără urmă cu cinci oameni la bord, un câmp de resturi a fost descoperit în apropierea epavei Titanicului.
La aproximativ 4.000 de metri adâncime în Oceanul Atlantic și o distanță de 1.600 metri de epava Titanicului, un vehicul operat de la distanță a identificat resturi de la submersibilul dispărut în urmă cu câteva zile. Garda de Coastă a specificat că aceste resturi indică o pierdere catastrofală a camerei de presiune.
Ce este o implozie catastrofală
Implozia catastrofală este fix opusul unei explozii, mai exact un obiect se prăbușește brusc și violent în sine. La adâncimile la care cei cinci oameni voiau să ajungă pentru a găsi epavele Titanicului există o presiune de aproximativ 2,7 tone pe centimetru pătrat, iar submersibilul a fost supus unei presiuni uriașe, iar cel mai mic defect structural putea fi catastrofal, spun specialiștii.
„Deci, la acea adâncime, presiunea probabil este de peste 2 tone pe centimetru pătrat, de peste 350 de ori mai mare decât presiunea de pe Pământ. Orice mică fisură ar putea provoca o implozie imediată, ceea ce ar distruge vasul„, a declarat Tom Maddox, director executiv al Underwater Forensic Investigators, care a participat la o expediţie pe Titanic în 2005.
În mediul online a apărut și un videoclip realizat de specialiști în animații 3D care arată exact cum s-a produs implozia. Vasul asemănător submersibilului Titan se îndrepta spre fundul oceanului când a explodat lăsând în urmă doar bule de aer și schije metalice.
@starfieldstudio Submarine implosion demonstration. Educational #submarine #titan #titanic ♬ Amityville Horror – Scary Halloween Sound Effects – Halloween Sound Effects
Implozia ar fi avut loc chiar duminică
Fizicianul Cristian Presură a declarat că, cel mai probabil, submersibilul Titan a făcut implozie chiar duminică din cauza presiunii uriașe. Cinci persoane s-au aventurat în Oceanul Atlantic, la bordul submersibilului Titan, pentru a explora epavele Titanicului. Pasagerii au fost declarați decedați.
„Vorbim de o companie privată care şi-a asumat un risc pentru că într-adevăr să coborî la adâncimi aşa de mari, patru mii de metri, unde presiunile sunt uriaşe, trebuie nu numai să construieşti un submarin care rezistă, dar să te asiguri că ai toate măsurile de siguranţă în loc. Când vorbim de submarine militare şi oricum puţine submarine militare ajung la adâncimi aşa de mari. Acolo vorbim de costuri mult mai mari, de măsuri de siguranţă de tot felul. Aici vorbim de o întreprindere privată în care cineva a spus că pot să fac puţin turism, pot să duc oamenii aproape de Titanic, construiesc un mic submarin. Însă marea întrebare este dacă el a avut un submarin pregătit cu toate măsurile necesare de siguranţă”, a afirmat Cristian Presură.
Fizicianul crede că submarinul a făcut implozie din cauza presiunii exterioare puternice.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Probabil că a avut loc o implozie imediat, chiar duminică. Armata americană a anunţat că duminică a detectat sunetul unei explozii, probabil că atunci nu ştia despre ce e vorba, acum se ştie. Cel mai probabil submarinul a făcut implozie chiar duminică din cauza presiunii exterioare puternice şi din cauza construcţiei probabil care nu a rezistat”, a mai explicat Cristian Presură.
El a explicat şi care este problema cu presiunea la asemenea adâncimi.
„Cea mai mare problemă este presiunea. Noi suntem obişnuiţi cu presiunea atmosferică. Şi presiunea atmosferică oricum este foarte mare. Presiunea atmosferică este aproximativ un kilogram pe fiecare centimetru pătrat. Asta înseamnă că dacă întind mâna, în palmă, pe suprafaţa acestei palme este o presiune echivalentă cu 100 de kilograme. Asta înseamnă că numai aerul din jur pune o presiune pe corpul meu echivalentă a câteva tone. Ar trebui să mă strivească. Din fericire, avem mecanisme biologice, avem fizica din interiorul celulor care compensează această presiune. Dar această presiune creşte cu adâncimea. La fiecare zece metri mai adaugi încă o valoare presiune atmosferică. La zece metri adâncime presiunea este de două ori mai mare decât la suprafaţă. Atunci când cobori la patru mii de metri ai o presiune care este de patru sute de ori mai mare decât la suprafaţă. Este o presiune uriaşă. Cei care construiesc submarinul trebuie să ia în calcul această presiune. Submarinul trebuie să reziste”, a mai declarat fizicianul.