
kanald.ro
Actualitate
Traian Băsescu a reacționat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, la gestul disperat al lui Bogdan Drăghici, despre care s-a scris că ar fi fost șef de cabinet pe vremea când ocupa funcția de Primar al Capitalei.
Bogdan Drăghici, cel care a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei din Capitală și, mai apoi, și-a dat foc, a avut un trecut foarte tulburat după ce a și-a încheiat cariera ca funcționar public.
Bogdan Drăghici, bărbatul care a intrat cu maşina în gardul Ambasadei Rusiei la Bucureşti
Citeste si: Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit- kanald.ro
Bogdan Drăghici, fost președinte al asociației TATA care luptă pentru drepturile parentale ale taților din România, a intrat cu mașina miercuri dimineața, în jurul orei 6, în poarta Ambasadei Rusiei.
Viața personală complicată și procesele în care era implicat l-ar fi făcut să se „prăbușească” într-un asemenea fel. Drăghici a fost condamnat marți, în primă instanță, la 15 ani și patru luni de închisoare cu executare pentru că și-ar fi agresat sexual fiica. Pe lângă această condamnare, bărbatul era cercetat și într-un alt dosar, tot pentru agresiune sexuală.
Ținta aleasă de Drăghici pentru gestul său ar putea fi explicată prin postarea făcută luni seara pe pagina sa de Facebook despre războiul din Ucraina.
”Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toți ucraineni, până când se va sfârși definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naștere la Kiev, într-o metropola strălucitoare, populată de oameni fericiți să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă și încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei. Si totuși măsurile punitive adoptate împotriva Rusiei lui Putin nu sunt încă suficiente și eficiente pe termen scurt. Nevinovați mor în fiecare clipă în Ucraina. De ce nu au fost expulzați diplomații Rusiei, de ce nu au fost transformate ambasadele dictatorului rus în centre pentru refugiații ucraineni?”, a scris Bogdan Drăghici pe pagina sa de Facebook.
Bogdan Drăghici și-a început ascensiunea în instituțiile publice în anii ’90, când a devenit liderul nereprezentativ al funcționarilor publici și a criticat în repetate rânduri corupția din vămile României, pe atunci aflate sub conducerea lui Nini Săpunaru.
Treptat, a ajuns director adjunct al Institutului Național de Administrație, dar a dispărut din sistem la mijlocul anilor 2000. A revenit în atenția publicului odată cu divorțul de prima sa soție, Angela Popa, un medic cu cetățenie româno-moldovenească. Drăghici a câștigat custodia fetiței lor în prima instanță, în 2008, însă copilul a ajuns până la urmă în grija mamei. În urma procesului, a pus bazele asociației TATA (Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor).
În 2019, Drăghici a fost arestat pentru acuzațiile de abuz sexual și violuri repetate asupra unei dintre fiicele sale într-un dosar care i-a adus, în cele din urmă, condamnarea.
Sentința dată marți putea fi atacată cu recurs.Traian Băsescu, fostul președinte al României și fost primar al Capitalei
După moartea lui Bogdan Drăghici a circulat în presă informația potrivit căreia acesta ar fi fost, la un moment dat, șef al cabinetului lui Traian Băsescu în perioada în care a ocupat funcția de Primar General al Capitalei.
Contact de jurnaliștii WOWbiz, Băsescu a spus că l-a cunoscut doar din vedere pe Drăghici și că fostul funcționar n-a avut niciodată o poziție importantă în primărie, în timpul mandatului său.
„Nu a fost șeful meu de cabinet. Era un simplu funcționar în primărie. Îl știam doar din vedere. N-am stat niciodată la discuții cu el. Știu că a lucrat prin primărie…nu mi-a fost o figură necunoscută când l-am văzut cu asociația TATA, dar n-am lucrat direct cu el. Nu era director.”, a declarat Traian Băsescu în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.