Care sunt șansele să fie eliberat Cristian Cioacă din închisoare?! WOWbiz.ro a stat de vorbă cu avocata familiei Ghinescu, dar și cu cea a lui Cioacă!
Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni pentru lovituri cauzatoare de moarte în cazul Elodiei Ghinescu. Fostul polițist a ispășit până acum aproape 8 ani din pedeapsă și ar putea fi eliberat înainte de termen. Există șanse ca acesta să fie eliberat din închisoare, chiar în cursul acestui an, însă totul depinde de hotărârea instanței.
Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, a vorbit pentru WOWbiz.ro despre posibilitatea eliberării lui Cristian Cioacă. Aceasta susține că doar instanța poate admite sau nu cererea de liberare condiționată a inculpatului. Avocata ne-a dezvăluit și faptul că Cioacă are un comportament adecvat în penitenciar, participă la diferite cursuri și activități, unde a muncit, iar toate aceste lucruri îi aduc zile câștigate.
De altfel, Crina Radu susține, în continuare, că infracțiunile pe care le-a făcut Cristian Cioacă sunt foarte grave, iar în opinia ei acesta nu trebuie să fie eliberat înainte de termen. ”În opinia mea, instanța nu ar trebui să îi admită o așa cerere, doar prin faptul că a executat fracția și că a avut un comportament bun în penitenciar.
Comportamentul bun, adică un comportament normal, corespunzător, civilizat, faptul că a participat la diferite activități, cursuri, a muncit. Toate aceste lucruri îi aduc un număr de zile câștigate, considerate ca și executate. Având în vedere gravitatea infracțiunilor pentru care dumnealui a fost condamnat, instanța ar trebui să nu îi admită o astfel de cerere de liberare condiționată și să execute întreaga pedeapsă. Pentru că nu instanța nu este obligată să îi admită o astfel de cerere, este la hotărârea instanței de a-i admite sau nu o astfel de cerere de liberare.
În opinia mea, infracțiunile grave pe care dumnealui le-a comis și a fost condamnat, având în vedere poziția procesuală: nu a recunoscut niciuna dintre infracțiunile pentru care a fost condamnat, faptul că dumnealui a încercat, a șters urmele săvârșirii infracțiunilor, iar ca atare
instanța nu ar trebui să îi admită o astfel de cerere. Să nu uităm că a omorât-o pe mama copilului dumnealui, că și-a lăsat copilul fără mamă, de la o vârstă fragedă, de doi ani și șapte luni. A încercat să șteargă urmele infracțiunilor, să nu uităm. A declarat-o dispărută, cei de la IPJ îl chemau la audieri, dumnealui era pe la Pitești, nu venea. A făcut foarte mult lucruri. A înstrăina toate bunurile Elodiei. Copilul nu mai are un obiect, la momentul acesta, care să-i aducă aminte de mama sa.
A încercat să șteargă din mintea copilului imaginea mamei. A făcut multe lucruri grave, de natură să nu i se admită o astfel de cerere de liberare. Instanța poate să-i admită sau poate să-i respingă. Este un atribut al instanței”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Ghinescu, pentru WOWbiz.ro.
Pe de altă parte, avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a ținut să spună pentru WOWbiz.ro că după calculul făcut de ea, nu se pune vorba de liberare condiționată în acest an.
”După cum am eu calculul, nu este vorba de o liberare anul acesta. Alte noutăți nu am cu cazul dânsului”, ne-a spus avocata.
Mama Elodiei se judecă cu rudele fostei iubite a lui Cioacă pentru o bucată de pământ! Nici la 14 ani de la dispariția avocatei, spiritele nu s-au calmat! EXCLUSIV