
kanald.ro
Actualitate
Economistul Aurelian Dochia a explicat efectele pe care le va avea OUG de plafonare a prețurilor la utilități, votată vineri în ședința Guvernului României.
Proiectul de ordonanță anunțat de Prim-ministrul Nicolae Ciucă și publicat joi seara de guvern presupune plafonarea tarifelor la utilități pentru o perioadă de un an, între 1 aprilie 2022 și 31 martie 2023.
Nicolae Ciucă a făcut primul anunț oficial legat de noul proiect de ordonanță luni. Acesta susține că măsura este menită să protejeze buzunarul românilor și, dacă negocierile cu Comisia Europeană o vor permite, va sprijini în următorul an și marii consumatori, precum combinatele chimice și industria de prelucrare a materiilor prime.
„Măsurile pe care le luăm vor proteja populația și economia, prevenind riscurile unei creșteri accentuate a prețurilor și a inflației. Guvernul este alături de cetățeni și de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică. Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor”, a declarat luni Premierul Ciucă.
Economiștii avertizează în continuare că măsura de plafonare este doar una temporară și nu rezolvă problemel României din sectorul energetic, cauzate, în mare parte, de lipsa de investiții în infrastructură și mijloace moderne de producție.
„Aproape că discuția asta e prea târziu s-o avem. Temele nefăcute țin, în primul rând, de investițiile care trebuiau să fie dezvoltate în ultimii 10-15 ani, în sectorul energetic. Suntem în urmă și nu putem recupera în câteva săptămâni, în niciun caz! Ar trebui ca astfel de investiții să rămână în prim-plan atât pentru guvern, cât și pentru companiile din domeniu! Paradoxal este că guvernul, de multe ori încercând să repare un lucru, poate să-l strice în altă parte. Această plafonare a prețurilor poate să însemne reducerea puternică a câștigurilor unelor companii din domeniul energetic și, atunci, nu mai resursele pentru investițiile de care ar fi nevoie”, a precizat Aurelia Dochia, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Conform textului OUG, prețurile la energie electrică vor fi reglementate în felul următor:
Pentru gaze naturale, prețurile finale din facturi vor fi calculate astfel:
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat luna trecută că a lansat în dezbatere ghidurile pentru accesarea a 1,62 miliarde de euro, care ar urma să fie investite în proiecte cu energie regenerabilă. La finalul acestei luni vor fi făcute și solicitările pentru proiecte, însă necesitățiel imediate au obligat România și alte țări Europene să se întoarcă la surse mai vechi de producere a energiei.
„Nu există o soluție imediată. Am văzut că așa s-a procedat cam peste tot în Europa. Pe termen scurt, au început să fie repuse în funcțiune capacitățile de producere a energiei electrice pe bază de cărbune. Acolo unde a fost cazul și s-a putut, se examinează centralele nucleare. La noi, producția pe cărbune, care urma să fie redusă, a fost reluată. Este, probabil, singurul lucru pe care-l putem face cu efecte imediate. Și asta este doar o soluție temporară! Pe termen lung va trebui continuat procesul de trecere la energie verde. Aici, iarăși, este vorba despre investiții care durează destul de mult. Eu cred că, în privința asta, multe lucruri pot să fie îmbunătățite, începând cu nivelul reglementărilor”, a explicat Aurelian Dochia pentru WOWbiz.ro.
O altă mare problemă care a îngreunat adoptarea noilor tehnologii de producere a energiei regenerabile o reprezintă și reglementările, care complică aprobarea proiectelor, mai ales la nivel industrial.
„În momentul de față, reglementările fac deosebit de greoi procesul de a pune în funcțiune noi capacități de producție de energie verde. Există interes foarte mare pentru instalarea de panouri solare chiar și de către gospodării și procesul este destul de complicat. S-a făcut un pas bun prin reglementarea care spune că se face compensarea 1 la 1 pentru cei care produc și trimit energie în rețea, în cursul zilei. Aceștia primesc aceeași energie pentru consum propriu. Asta încurajează mult investițiile particulare în zona asta. Și la nivel industrial lucrurile sunt complicate. Orice investiție are atâtea dificultăți de trecut în ceea ce privește aprobările de mediu, de autorizație de construcție, etc. Aici cred că ar trebui făcut ceva”, a adăugat Aurelian Dochia.