WowNews logo WOWnews
Stories
EXCLUSIV! Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România. Ce spun elevii și Inspectoratul din Constanța despre listele cu datorii pentru xerox?

Actualitate

EXCLUSIV! Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România. Ce spun elevii și Inspectoratul din Constanța despre listele cu datorii pentru xerox?

Jurnaliștii WOWbiz.ro au luat legătura cu Asociația Elevilor și cu Inspectoratul Județean din Constanța, după ce au apărut noi dovezi că fenomenul „fondul școlii” nu a dispărut.

Existența unei liste cu contribuția fiecărui elev la fondul școlii a fost semnalată de Asociația Elevilor din Constanța, cu ajutorul unei surse anonime de la Colegiul Național „Constantin Brătescu”. Inspectoratul Județean a demarat deja o anchetă la liceul respectic, dar consideră că nu are încă toate datele necesare pentru a demite conducere.

Ariana Dudună, Președintele Asociației Elevilor din Constanța: „Elevii de la Pedagocic sunt amenințați.”

Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România
Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Oana Lis a ajuns de urgență la spital! Ce a pățit vedeta TV și cu ce probleme se confruntă acum? "Nu am dormit toată noaptea!" - kfetele.ro

Scandalul din județul Constanța a început cu cazul unei eleve de la Liceul Teoretic „Callatis”, din Mangalia, care a refuzat să contribuie la fondul școlii. Deși directoarea liceului a negat existența vreunei liste cu plăți sau a vreunui astfel de fond făcut sub îndrumarea profesorilor, o anchetă făcută de ISJ Constanța a demonstrat contrarul, ceea ce a dus la demiterea conducerii.

„Cei de la Callatis ne-au transmis în ziua publicării tabelului, prin colega noastră, Daria, să ștergem tabelul și au chemat-o în consilii profesorale, ca să-i spună că a stricat imaginea liceului. Acolo s-a încercat mușamalizarea cazului și acum ne e frică! Nu vrem să se ajungă iarăși aici! La Mangalia am sesizat Parchetul, pentru că nu considerăm că Inspectoratul are competența necesară pentru rezolvarea problemei.”

Acum, seria dezvăluirilor continuă cu listele publicate din Colegiul Național „Constantin Brătescu”.

„Povestea cu fondul școlii a început mai demult, în 2019, la Liceul Teoretic Traian. După acel caz, astfel de situații nu au mai apărut atât de des. A venit pandemia și banii pentru xerox nu s-au mai strâns, pentru că orele s-au făcut online. Nouă ne-a semnalat Daria Mateciuc, care este elevă în Mangalia, că se strângeau totuși astfel de fonduri și în pandemie, la Liceul Teoretic Callatis. Noi am lansat un formular ca să aflăm în ce școli și licee se mai întâmplă acest fenomen. În cazul de la Pedagogic, elevii sunt amenințați de profesori, de părinți și de alți elevi. Au fost amenințați de conducerea școlii cu sancțiuni. În clasa din care provine tabelul, interesul a fost, mai degrabă, de a afla cine a publicat tabelul, ca să își asume că nu e adevărat. Pentru că nu știu încă de la cine a venit tabelul, s-a încercat învinovățirea mai multor elevi”, a declarat Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, pentru WOWbiz.ro.

Citeste si: EXCLUSIV! Academia Română explică ce înseamnă plagiat, după ce ministrul Educației a declarat că nu există o definiție juridică: „N-ai voie să furi de la altul idei și texte”

Sorin Mihai, Inspectorul școlar general de la ISJ Contanța: „Îi încurajăm pe elevi să ne spună exact ce li se întâmplă.”

Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România
Fondul școlii este încă o „normalitate” în școlile din România[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: VIDEO Neajunsurile din copilărie au revenit în viața pe care astăzi o trăiește Tanti Vasilica! Ce îi sfătuiește aceasta pe tinerii din zilele noastre? "Casa-i gata să cadă!" - kfetele.ro

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro

Citeste si: INCENDIUL care a făcut prăpăd într-un complex rezidențial. Sute de oameni sunt prinși în INFERN, iar bilanțul a ajuns la 55 de morți: "Este sfâșietor. Ne întrebăm cu îngrijorare dacă mai sunt oameni b

Asociația Elevilor i-a solicitat ISJ-ului să verifice neregulile de la Colegiul „Constantin Brătescu” după publicarea dovezilor pe rețelele sociale. ISJ a făcut o comisie pentru investigarea cazului de acolo și a lansat o platformă prin care elevii din toate liceele din județ pot semnala problemele de acest gen. Deocamdată, spune inspectorul școlar general din Constanța, dovezile strânse nu sunt suficiente pentru îndepărtarea conducerii.

„De fiecare dată când am avut probleme, în ultimii ani, am acționat rapid. La Traian, conducerea a fost demisă în 2019, la fel cum am făcut zilele acestea la Callatis, după ce s-a dovedit că declarația, făcută sub semnătură de directoarea liceului, nu se potrivea cu realitatea din teren. În cazul Colegiului Pedagogic vom face tot așa, dacă se dovedește că ceea ce susțin elevii este adevărat. Până acum, am primit, prin intermediul platformei pe care am făcut-o, 4 mărturii din liceul respectiv care confirmă strângerea de fonduri. Acestea nu confirmă faptul că s-a făcut sub îndrumarea cadrelor didactice. Îi încurajăm pe elevi să ne spună exact ce li se întâmplă, ca informația să nu se denatureze”, le-a spus Inspectorul școlar general din Constanța, Sorin Mihai, jurnaliștilor WOWbiz.ro.