
kanald.ro
Vedete
Georgiana Lobonț dovedește pe zi ce trece că, în spatele artistei care își încântă fanii de fiecare dată, se află și un om cu suflet mare.
Georgiana Lobonț demonstrează pe zi ce trece că, pe lângă faptul că este o artistă foarte talentată și apreciată, este și un om cu suflet mare, care de fiecare dată sare în ajutorul celor aflați la suferință. Cu numai câteva ore în urmă, cântăreața a făcut public cazul unei tinere mame, în vârstă de 29 de ani, cu grave probleme de sănătate, a cărei viață atârnă de un fir de ață. Artista nu a rămas deloc indiferentă în fața unei asemenea tragedii, motiv pentru care i-a îndemnat pe toți fanii ei să dea o mână de ajutor, în limita posibilităților, oferind, mai întâi, propriul exemplu.
Georgiana Lobonț s-a arătat profund impresionată de drama prin care o familie cu copil mic trece, după ce au aflat că tânăra mămică a fost diagnosticată cu o boală grea, tumoare pe creier. Pentru a se vindeca, este necesar să treacă prin a treia operație, ale cărei costuri depășesc cu mult posibilitățile familiei, 66 000 de euro. Pentru a oferi o speranță familiei îndurerate, dar și pentru a oferi un real exemplu fanilor săi, artista a împărtășit cu aceștia că a decis să doneze, împreună cu soțul său, Rareș Ciciovan, suma de 1 000 de euro.
Georgiana Lobonț și-a îndemnat toți fanii care o urmăresc zilnic în mediul online să ofere o mână de ajutor mămicii de numai 29 de ani, pentru a se putea opera și pentru a se putea întoarce acasă din nou la copilul ei de doar un an și nouă luni.
„Denisa are doar 29 de ani, un soț îndurerat și un copil de 1 an și nouă luni care are nevoie să crească lângă mama lui. A fost diagnosticată cu tumoare pe creieri, a trecut deja prin 2 operații, iar acum are nevoie de noi! E internată la Hannover la Institutul de Creier și mai are nevoie de 66 000 de euro pentru a 3-a operație.
Eu și Rareș donăm 1 000 de euro pentru ea. Are nevoie urgentă de bani! Fiecare donație, oricât ar însemna ea, contează pentru această mamă! Vă rog din suflet să o ajutăm! Nu o cunosc personal, dar îi doresc din suflet să se facă bine și să ajungă acasă la soțul și bebelușul ei!”, a scris Georgiana Lobonț în mediul online.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro