kanald.ro
Vedete
Episod NOU „Doctorul minune”, luni, 4 octombrie. Beliz trece prin momente tulburătoare
Ce se va întâmpla cu Beliz, în noul episod din serialul „Doctorul minune”, de luni seara, 4 octombrie?
În episodul de luni, 4 octombrie, telespectatorii care vizionează serialul „Doctorul minune”, începând cu ora 20:00, la Kanal D, o vor surprinde pe Beliz într-o situație delicată.
Episod nou „Doctorul minune”, luni, 4 octombrie 2021
În această seară, în „ Doctorul minune ”, Beliz este devastată. Tensiunile continuă în spitalul Berhayat între Beliz și Kivilcim, ambele dorind să aibă control absolut asupra instituției.
O discuție aprinsă între cele două o scoate din minți pe Beliz, care află că a fost păcălită de apriga Kivilcim. Și asta nu e tot, Beliz trăiește cu sentimentul, insuflat de mama vitregă, că din vina ei aceasta a renunțat la sarcina pe care o purta în pântec.
Ali are mustrări de conștiință deoarece un copil, pacient al său, nu poate vorbi, în urma unei intervenții medicale făcute de el. Totuși, Ali nu renunță la gândul că va însănătoși copilul în totalitate, iar Nazli îi este alături și-l susține în tot ceea ce face. Nu la fel procedează însă dr. Tanju, care, prin comportamentul său, îi trezește amintiri dureroase lui Ali. Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, un nou episod din „Doctorul minune”, la Kanal D.
Când se difuzează „Doctorul minune” la Kanal D
Serialul „Doctorul minune” poate fi urmărit în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, la Kanal D. Producția turcească spune povestea sensibilă și actuală a unui tânăr diagnosticat cu autism care reușește să facă adevărate minuni și să salveze vieți, într-o manieră unică, dificil de înțeles pentru cei din jur.
„Doctorul minune” a înregistrat un succes răsunător în Turcia, fiind achiziționată în peste 30 de țări, printre care Spania, Grecia, Bulgaria, Israel, Mexic, Ungaria, Columbia, Argentina și Macedonia.
Personajul central al serialului este Ali, interpretat extraordinar de Taner Ölmez, un tânăr care, respins de propria-i familie, de la o vârstă fragedă, a crescut într-un sistem rigid, instituționalizat. Cu o inteligență sclipitoare și dorința de a-și ajuta semenii, Ali devine medic și astfel îi va face pe oameni să îl iubească și să îl aprecieze la adevărata sa valoare.