kanald.ro
Vedete
Emily Burghelea se pregătește să-și creștineze micuța și să îmbrace rochia de mireasă. Botezul va avea loc în aceeași zi cu nunta
Fosta concurentă de la "Bravo, ai stil!" și soțul ei vor avea parte de un dublu eveniment în familie.
Emily Burghelea și tatăl copilului ei mai au puțin până la cea mai importantă zi din viața lor. Vedeta și Andrei vor ajunge în fața altarului în aceeași zi în care își vor creștina și micuța.
„A fost dureros să fiu îmbrăcată în rochie albă și să nu-mi pot îmbrățișa mama”
Pandemia le-a provocat probleme proaspeților părinți, căci Emily și Andrei nu s-au putut bucura pe deplin atunci când au devenit soți în acte. Din cauza restricțiilor, la logodnă și la cununia civilă nu au putut participa decât nașii cuplului, iar acest lucru nu a fost tocmai plăcut pentru îndrăgostiți.
Într-un interviu acordat celor de la Cancan.ro, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” a mărturisit că a fost dureros să nu își poată strânge mama în brațe, în ziua când s-a căsătorit: „Deși am făcut atât logodna, cât și cununia civilă, nu am reușit să ne bucurăm cu adevărat de acele momente din cauza pandemiei. La logodnă am avut voie să intrăm în biserică doar cu nașii. Nu am avut alături nici familia, nici prietenii, pe nimeni în afară de nași. A fost extrem de dureros pentru mine să fiu îmbrăcată în rochie albă și să nu îmi pot îmbrățișa mama… „, a declarat Emily, pentru sursa citată.
Cât despre marele eveniment, frumoasa blondină a dezvăluit că acesta va avea loc în toamnă, în luna septembrie: „În septembrie va avea loc cea mai importantă zi din viața noastră! Vom face atât botezul, cât și cununia la biserică.”, a mai adăugat vedeta.
Ce pregătiri au făcut Emily și soțul ei pentru ziua cea mare?
Dacă la logodnă și la cununie nu s-au putut bucura pe deplin și nu au putut petrece așa cum și-au dorit, la nuntă și la botezul fetiței lor Emily Burghelea și Andrei au de gând să trăiască cele mai frumoase momente.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Citeste si: Emily Burghelea, primul zbor cu fetița. Prin ce peripeții au trecut?
Îndrăgostiții au organizat totul în detaliu și au pregătit foarte multe surprize pentru invitați, pentru ziua cea mare: „Vrem ca ziua în care facem nunta și botezul să fie cu totul specială! Am organizat o petrecere restrânsă, afară, la piscină, cu tematica ‘Fairytale’. Vom merge pe culori pastelate, iar Andrei va avea o ținută pastelată, va fi un ginerică atipic, special. Încă suntem în negocieri în ceea ce privește dansul mirilor. Le-am pregătit tuturor invitaților noștri foarte multe surprize! Nu va fi o nuntă clasică, va fi ceva special. Îmi doresc doar ca totul să iasă așa cum visăm amândoi și lumea să se distreze alături de noi, să se simtă toți invitații bine.”, a povestit fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!”, pentru aceeași sursă.