
kanald.ro
Vedete
Emily Burghelea a fost cerută de soție, în urmă cu puțin timp! Cine este bărbatul misterios!
Surpriză de proporții pentru una dintre cele mai frumoase foste concurente de la ”Bravo, ai stil”. Emily Burghelea urmează să facă pasul cel mare! Un afacerist a cerut-o în căsătorie, în urmă cu puțin timp, chiar în platoul Teo Show. Fosta prezentatoare TV, cuprinsă de emoții puternice, a spus un mare DA.
„Da, da, da! Bineînțeles că vreau!”, a spus emoționată Emily după ce a primit inelul.
Andrei este logodnicul fostei prezentatoare Emily Burghelea. Acesta a povestit în platoul WOWBiz că se gândea s-o ceară pe Emily la Viena, însă din cauza restricțiilor nu a fost posibil. Ba mai mult decât atât, Andrei spune că a cumpărat inelul în urmă cu două săptămâni, însă din cauza unor probleme evenimentul a fost amânat.
”Am avut foarte mari emoții, nu le pot exprima nici acum”, spune Andrei.
” Cred că m-am comportat atât de ciudat, eram sub presiune, efectiv nu am știut ce să fac”, spune Emily, cuprinsă de emoție, după ce a spus cel mai frumos DA din viața ei.
Andrei spune despre Emily că este o tânără foarte inteligentă și matură, iar aceste calități au contat foarte mult pentru el. Pe de altă parte, Emily Burghelea spune că iubitul ei nu este așa atras de social media, ca ea.
Cei doi mărturisesc că trăiesc momentul de astăzi și spun că Dumnezeu va hotărî momentul în care va avea loc nunta. Emily și Andrei preferă să se bucure de clipele petrecute în prezent și vor vedea când vor stabili și cea mai frumoasă petrecere din viața lor.
”Trăim momentul de astăzi și-l lăsăm pe Dumnezeu să hotărască și când o să aibă loc nunta”, a spus Andrei, la WOWBiz.