kanald.ro
Vedete
Emily Burghelea a izbucnit în lacrimi când a văzut ce a spus soțul ei despre ea: "Am avut nevoie de 10 minute să pot reacționa"
Andrei a sărbătorit-o public pe Emily Burghelea, emoționând-o până la lacrimi.
Ziua Femeii este un prilej de sărbătoare pentru toate doamnele și domnișoarele din lume, mai ales pentru cele care sunt mame, căci este deja cunoscut faptul că 8 martie li se dedică în special celor care au adus copii pe lume.
Cu această ocazie, printre cei care le-au ridicat în slăvi pe partenerele lor s-a numărat și Andrei. Soțul lui Emily Burghelea, atent din fire cu ea, a publicat un mesaj emoționant în mediul online, alături de o imagine cu soția și copiii ei.
Andrei a pus-o pe Emily Burghelea pe un piedestal
Andrei spune că pentru el este un privilegiu faptul că vedeta i-a devenit soție și mama copiilor săi. De altfel, aprecierile sale sunt la cel mai înalt nivel, făcând referire la puterea, curajul, răbdarea și iubirea pe care le oferă Emily tuturor celor din jurul ei, în special lui și copiilor.
Pentru tot ce este ea ca femeie, soție și mamă, dar și pentru ce face pentru familia lor, Andrei i-a mulțumit în mod public și a asigurat-o de toată dragostea pe care i-o poartă.
”La mulți ani cu ocazia zilei tale speciale! Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine și pentru familia noastră. Ești o sursă de inspirație pentru noi toți prin curajul, forța și determinarea ta. Nu pot decât să admir puterea ta de a fi o mamă atât de devotată și o lider atât de capabilă. Sper ca această zi să fie plină de bucurie și să-ți ofere momente de relaxare și răsfăț. Te iubesc enorm și îți mulțumesc încă o dată pentru tot ceea ce faci pentru familia noastră. Ești o persoană extraordinară și sunt onorat să fiu soțul tău, și să fii mama copiilor noștri!”, este mesajul lui Andrei pentru Emily Burghelea, cu ocazia sărbătoririi Zilei Femeii.
În fața unei asemenea declarații de iubire, Emily Burghelea, fire emotivă, a reacționat tot public, nu imediat, ci cu întârziere.
Motivând că nu se aștepta la o asemenea recunoștință venită din partea lui Andrei, nu pentru că nu îi demonstrează zilnic cât o apreciază, ci pentru că spusele lui au atins-o profund, făcând-o chiar să plângă de bucurie.
Andrei a luat-o prin surprindere pe Emily Burghelea de 8 martie
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Totodată, în declarația ei, proaspăta mămică a showbiz-ului a ținut și ea să scoată în evidență că Andrei îi este mai mult decât un soț: îi este prieten, partener de viață la bine și la rău, dar și marea și eterna ei iubire.
”Am văzut postarea în primele 3 secunde după ce ai pus-o, dar am avut nevoie de 10 minute să pot reacționa… M-ai blocat… mi-au dat instant lacrimile și mi s-a topit sufletul în mine… Tu ești puterea mea, te iubesc infinit și îți mulțumesc că exiști în viața mea!”, a fost replica venită din partea fostei concurente de la „Bravo, ai stil”.