kanald.ro
Vedete
Ella Tina, mesaj dureros la scurt timp după ce și-a înmormântat mama: „Cu greu pot descrie prin ceea ce trec acum”
Ella Tina este răpusă de durere! Fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” a transmis un mesaj trist, după ce și-a înmormântat mama.
Ella Tina trece printr-o perioadă extrem de grea. Fosta concurentă de la ”Puterea Dragostei” și-a condus mama pe ultimul drum ieri, 8 noiembrie, iar la scurt timp după evenimentul trist, bruneta și-a adunat toate puterile și a transmis un mesaj dureros, pe pagina personală de Instagram
Cu durere în suflet, Ella a mărturisit că nu poate descrie momentul pe care îl traversează acum, însă și-a găsit puterea pentru a le mulțumi tuturor celor care au fost alături de ea și o susțin în acest moment greu din viața sa.
„8.11.2022 Cu greu pot descrie prin ceea ce trec acum!Preaiubita mea mama a plecat la cele veșnice!TE VOI IUBI MEREU MINUNEA NOASTRA! Mulțumim prietenilor si familiei pentru toată susținerea!Dumnezeu sa răsplătească!”, a scris Ella Tina, pe pagina personală de Instagram.
Mama Ellei a fost diagnosticată cu o boală cruntă
Anunțul trist potrivit căruia, mama Ellei s-a stins din viață, a venit chiar din partea tinerei, care le-a spus urmăritorilor din mediul online că femeia a trecut la cele veșnice.
Din nefericire, mama fostei concurente de la ”Puterea Dragostei” se lupta cu o boală cruntă. Încă de acum un an, bruneta a vorbit despre diagnosticul dur pe care mama sa l-a primit din partea specialiștilor, respectiv cancer.
„Au fost niște situații crunte. Acuza niște dureri la nivelul sânului, dar am spus să meargă la medic la un control. I-am spus că vadă despre ce este vorba. S-a depistat că ar avea niște ganglioni și medicii au trimis-o la Iași sau la Cluj. Am ales Cluj, i-au făcut biopsie și avea o tumoră de 7 cm. Analizele au arătat că ar avea cancer, a făcut chimioterapie, acum s-a oprit, face niște injecții cu hormoni. S-a ajuns la metastaze osoase, a ajuns și la celelalte organe, este cel mai dureros cancer.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
O aud urlând de durere. E greu să vezi un om în toată firea care plânge ca un copil mic și nu poți să îl ajuți. (…) Din păcate, boala a avansat foarte repede într-o perioadă scurtă. La finalul lui aprilie am mers la Cluj, în două săptămâni au venit rezultatele. Nici tata nu e bine, văzându-și soția în situația asta. Mă vede și pe mine suferind, iar eu mă încarc și cu ale lor probleme. E o situație foarte grea. În momentul de față ia foarte multe calmante, dar nu mereu își fac efectul. Evităm să ajungem la morfină, nu vrem să ajungem la asta. Au fost momente când am plecat la 3-4 dimineața la farmacie după calmante. Am ajuns să vorbesc cu medici din Turcia. De multe ori mă văd așa, parcă prea tânără și prea multe trebuie să fac la vârsta mea și de una singură.”, spunea Ella pe atunci, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.