kanald.ro
Vedete
Elena Udrea face bani chiar și din arest! Clienții vin grămadă la ea: „Prețurile sunt printre cele mai mici”
Elena Udrea și partenerul ei de viață se mândresc cu un proiect imobiliar de mare succes.
Chiar dacă Elena Udrea se află după gratii în Bulgaria, afacerile tot îi merg foarte bine. Împreună cu Adrian Alexandrov dețin o mare pare dintr-o companie care se ocupă cu dezvoltarea unui proiect imobiliar în Cluj. Surprinzător sau nu, prețurile unor astfel de locuințe au prețuri mai mult decât decente.
Afacerea care îi aduce bani frumoși Elenei Udrea
În urmă cu câteva luni, mândră de reușita sa, Elena Udrea a făcut un anunț important pe rețelele de socializare. Mai exact, fostul ministru a anunțat că proiectul imobiliar merge foarte bine și că va crește ușor, dar sigur. De asemena, a menționat că prețul apartamentele se încadrează în topul celor mai accesibile de pe piața imobiliară a Clujului.
„Să fie într-un ceas bun! Pentru cârcotaşi, preţurile sunt printre cele mai mici de pe piaţa clujeană. Iar finanţarea este transparentă, prin fonduri de investiţii din afara ţării, în principal”, a scris Elena Udrea, pe Facebook.
Elena Udrea și partenerul ei sunt acționari principali în cadrul companiei, ansamblul rezidențial reprezentând cel mai amplu proiect imobiliar din întreaga regiune de Sud-Est a Europei.
„Ansamblul rezidenţial din care face parte reprezintă cel mai mare proiect rezidenţial SMART din Sud-Estul Europei şi se întinde pe o suprafaţă de 34 de hectare, va avea 10.000 de unităţi locative fiind distribuite în 40 de blocuri şi va reprezenta „acasă” pentru 30.000 de locuitori.”
Cât valorează un apartament?
Cu toate că este o zonă destul de scumpă în ceea ce privește imobiliarele, prețul pe care trebuie să-l scoți din buzunar pentru o astfel de locuință nu este deloc unul mare. Mai exact, o garsonieră cu suprafața de 37,91 mp valorează 63 800 euro.
Un apartament care are două camere și suprafață utilă de 41 mp valorează 70 000 de euro. Unul cu 3 camere și cu 70 mp suprafața utilă costă 120 000 de euro.
Pe lângă prețurile decente, clienții vor beneficia de o mulțime de facilități în apropiere: un mall, unități de învățământ, locuri de joacă, spații verzi, spații de recreere, clinici de înfrumusețare și multe altele.