
kanald.ro
Elena Merișoreanu
Vedete
Elena Merișoreanu a vorbit despre starea sa de sănătate, după ce s-a întors de la un concert care a avut loc în Anglia.
Elena Merișoreanu se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate interprete de folclor de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas și care vor să știe mereu ce se întâmplă în viața cântăreței.
Recent, aceasta a mers în Anglia pentru a susține un concert, iar când s-a întors a realizat că problemele la picior cu care se confrunta de mai mult timp s-au agravat.
Interpreta de muzică populară a precizat că se va întâlni cu medicul său pentru a discuta despre operația pe care trebuia să o facă de mai mult timp la picior, însă pe care a amânat-o mereu.
„Abia mai stau în picioare. Sunt rău cu piciorul, nu mai pot aștepta, trebuie să mă operez. Mâine o să vorbesc cu domnul profesor”, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Playtech.ro.
Elena Merișoreanu a mai făcut o mărturisire, aceea că nu ar mai vrea să cânte peste hotare, asta pentru că drumurile sunt foarte lungi, iar onorariul este cu mult mai mare în România.
Citeste si: Ian Watkins, fostul solist al formatiei Lostprophets, ucis in inchisoare!- radioimpuls.ro
De asemenea, nu banii ar fi neapărat o problemă pentru cântăreață, însă aceasta a spus de mai multe ori că preferă evenimentele pe teritoriul țării noastre.
”Nu m-aș mai duce însă să cânt în afara țării. kilometri întregi am făcut doar pe aeroport. Atât de mari sunt. Una peste alta, vreau să spun că mai bine câștig în țară dacă e să merg la vreun eveniment. Cei care au organizat, Asociația Artiștilor din Marea Britanie, îi știm demult.
Elena Merișoreanu