Vasile a murit în Congo, unde a plecat să lupte ca mercenar. Polițistul a fost atacat de gruparea paramilitară M23.
Crește de la zi la zi numărul românilor uciși de rebelii din Africa. Douăzeci de polițiști au plecat în Congo pentru a lupta ca mercenari, însă unii au devenit victimele grupării M23.
Printre cei uciși sub ploaia de gloanțe se numără și Vasile Badea, care lucra la Poliția Capitalei și care în urmă cu mai bine de jumătate de an a intrat în concediu pentru a pleca în Africa.
Aici, în România, instruia luptătorii Serviciului de acțiuni Speciale, iar acolo, în Congo, într-o zonă greu accesibilă, într-o tabără improvizată, în apropierea orașului Sake din regiunea nord Kivu, a plecat să lupte alături de forțele guvernamentale pentru suma de 5.000 de dolari pe lună.
”Recrutarea, în primul rând, nu s-a făcut pe baza unor teste. Recrutarea s-a făcut pe bază de cunoştinţe, 5.000 de dolari pe lună”, spune un coleg de-al militarilor aflați în Congo, conform observatornews.ro, sursă care relatează că Vasile nu este singurul om al legii român plecat în Congo, ci că, de fapt, între 15 și 20 de polițiști au ales să lupte în Africa.
De asemenea, aceeași sursă spune că fostul polițist făcea parte din gruparea condusă de Horațiu Potra, luptător de profesie, din Mediaș, care a fost înconjurată de rebelii din gruparea M23 și atacată cu o ploaie de gloanțe.
”Arma cu care au fost loviți, arma cu lunete M50 este o armă pe care o au doar Statele Unite. Avem nevoie de sprijin să putem face evacuarea cât se poate de repede. Situaţia e foarte critică aici.A căzut mortiera între noi. Au murit trei băieţi şi vreo opt răniţi. Arma cu care au fost loviți, arma cu lunete M50 este o armă pe care o au doar Statele Unite. Avem nevoie de sprijin să putem face evacuarea cât se poate de repede. Situaţia e foarte critică aici.A căzut mortiera între noi. Au murit trei băieţi şi vreo opt răniţi”, mai spune colegul lui Vasile.
Acum, după moartea lui Vasile Badea, misiunile diplomatice vor face tot posibilul ca pe el și pe ceilalți polițiști decedați să îi aducă în România. Întreg procesul, însă, va dura câteva săptămâni.
”Cel mai devreme undeva la două trei săptămâni durează formalităţile de repatriere. În mod normal costul de repatreiere din zona respectivă sunt între 10 şi 15 mii de euro. Transportul se va face cu o aeronavă private”, declară Alexandru Ruş, Federaţia Funerară Română.
Iar în ceea ce îi privește pe cei răniți în luptele din Congo, aceștia vor reveni în România pe cont propriu, fiind trimiși acasă cu zboruri de linie, după ce au supraviețuit atacurilor rebelilor din gruparea M23.