kanald.ro
Evenimente
El este principalul suspect în cazul atacului cu acid de baterie din Călărași, unde doi tineri au fost desfigurați! Anchetatorii spun că nu a acționat singur
Anchetatorii l-au găsit pe principalul suspect în cazul atacului din Călărași. Gabriel și Daniela au fost mutilați, după ce au fost stropiți cu acid de baterie.
În urmă cu o lună, o tragedie fără margini s-a petrecut în Călărași. Din nefericire, Gabriel și Daniela au fost mutilați, după ce au fost stropiți cu acid de baterie. Tinerii în vârstă de 24 și 29 de ani se aflau în mașină și au fost urmăriți pe străzi până când au ajuns în fața casei.
Acum, anchetatorii au reușit să-l găsească pe principalul suspect. Este vorba despre Ștefan Lucian, un bărbat în vârstă de 33 de ani din Timiș. Acesta a ajuns în fața Tribunalului Călărași, iar ulterior a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile.
Principalul suspect nu ar fi acționat singur
La o lună de la atacul teribil din Călărași, unde doi tineri au fost mutilați cu acid de baterie, anchetatorii l-au prins pe principalul suspect. Este vorba despre un tânăr de 33 de ani din Timiș. Suspectul, Ștefan Lucian, ar avea probleme cu legea, potrivit informațiilor prezentate de Observatornews.ro.
Mai mult decât atât, oamenii legii spun că acesta nu ar fi acționat singur, ci ar fi fost ajutat de alte două persoane. Complicii ar fi bărbat de 41 de ani şi iubita acestuia, o tânără de doar 20 de ani, din același județ. Aceștia i-ar fi urmărit pe cei doi tineri pe străzile orașului Călărași, până când au ajuns în fața casei. În acel moment, Ștefan a deschis ușa și a început să arunce cu acid de baterie. De menționat este și faptul că principalul suspect nu a lăsat indicii la fața locului.
Principalul suspect în cazul atacalui din Călărași
De la ce a pornit totul?
Potrivit sursei menționate anterior, anchetatorii au vizionat sute de ore de înregistrări și desfășoară o anchetă amănunțită. Conform unor surse, se pare că ar fi vorba de o ceartă între mai multe grupuri infracționale, care ar avea de împărțit teritorii sau bani. În acest moment, principalul suspect este arestat preventiv, iar ceilalţi sunt căutaţi, după ce au părăsit România.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
De asemenea, un alt aspect important este faptul că cele două victime au fost implicați într-un dosar pentru trafic de substanțe interzise.
Starea lor de sănătate este una gravă, iar din nefericire, tânărul în vârstă de doar 24 de ani și-a pierdut complet vederea în urma atacului în care a fost implicat.