kanald.ro
Evenimente
Ea este femeia din Brăila, ucisă de propriul iubit. A sunat la 112 încercând să se salveze, dar până au venit polițiștii bărbatul i-a luat viața. Agenții ar fi plecat, când au văzut că nu răspunde nimeni: „Au bătut în poartă”
Tragedie fără margini în Brăila! O femeie de 44 de ani a fost ucisă cu bestialitate de partenerul ei.
O crimă a avut loc în Brăila recent! O femeie de 44 de ani a fost ucisă cu sânge rece de partenerul său. Conform primelor detalii din acest caz, femeia a făcut tot posibilul pentru a se salva, apelând astfel numărul de urgență, 112, pentru a chema ajutoare.
Totuși, oamenii legii susțin că nu au reușit să localizeze zona de unde s-a făcut apelul, dar cu toate acestea, serviciul de telecomunicații a indicat o locație aproximativă.
Chiar și așa, vecinii susțin că un echipaj de poliție s-a deplasat chiar până la poarta celor doi parteneri. Oamenii legii au bătut la poartă, dar nu le-a răspuns nimeni, motiv pentru care au plecat.
„Au bătut în poartă, dar nu a răspuns nimeni”, spune un vecin despre polițiștii ajunși la fața locului, conform Antena 3.
Se pare, însă, că atunci, de fapt, bărbatul reușise să fugă a doua oară după victimă, pentru a o aduce acasă: „Ea a fugit din curte, și mama ei stă pe strada cealaltă. A luat-o pe uliță, a ajuns până la jumătatea străzii, dar el a ajuns-o din urmă, cu bicicleta, și a adus-o înapoi”, povestește o vecină.
După fapta pe care a comis-o, bărbatul și-a pus capăt zilelor
Concubinul femeii avea vârsta de 50 de ani și conform detaliilor apărute în acest caz, bărbatul avea antecedente penale. Mai mult decât atât, după fapta pe care a comis-o, acesta și-a pus capăt zilelor.
În același timp, șefii IPJ Brăila au deschis o anchetă pentru a cerceta modalitatea în care agenții de poliție au procedat în acest caz.
Reamintim că legea permite organelor abilitate să pătrundă în locuință, chiar fără mandat, dacă au suspiciuni că se întâmplă ceva în neregulă.