kanald.ro
Sport
Dublul câștigător de EURO s-a întors la clubul care l-a dat în fotbalul mare! Santi Cazorla este jucătorul celor de la Real Oviedo după ce a evoluat vreme de trei ani la Al-Sadd în Qatar
Santi Cazorla a ajuns la Real Oviedo, echipa de la a ajuns în fotbalul profesionist. Spaniolul a câștigat cu echipa națională două ediții de EURO, în 2008 și 2012
Santi Cazorla este un nume extrem de important pentru Spania. Fotbalistul de 38 de ani a fost unul dintre jucătorii cheie în obținerea celor două trofee la EURO în 2008 și 2012. Acesta a avut o experiență de trei ani în campionatul din Qatar, iar acum s-a întors la echipa unde a pornit ca junior.
Potrivit Sport.ro, Santi Cazorla s-a întors la Real Oviedo, club care evoluează în Segunda Division și de la care a plecat în fotbalul profesionist. Acesta a evoluat trei sezoane în Qatar la Al-Sadd.
La ce echipe a evoluat Santi Cazorla
De la Real Oviedo a ajuns la Villareal B, apoi a făcut pasul către prima echipă. A urmat un tranfser la cei de la Recreativo Huelva, după care a ajuns din nou la Villareal.
Următorul transfer a fost la Malaga, în anul 2011. Un an mai târziu a ajuns în Premiere League, mai exact la echipa Arsenal.În 2018 s-a întors la Villareal, club la care a stat până în 2020.
Din 2020 și până înainte de întoarecerea la Real Oviedo, Santi Cazorla a evoluat în Qatar, la Al-Sadd.
Santi Cazorla a jucat până în acest moment 684 de meciuri, marcând 138 de goluri și oferind 147 de pase decisive. Cele mai multe dintre aceste partide le-a avut în tricoul lui Villareal. A jucat pentru acest club de 330 de ori, având 57 de reușite și tot atâtea assist-uri.
Nu a reușit să câștige titlul în Spania, dar cu Arsenal a câștigat de două ori FA Cup și tot de două ori s-a impus și în Supercupa Angliei.
Santi Cazorla, dublu câștigător de EURO cu Spania
La Al-Sadd a câștigat campionat în două rânduri. Pe plan internațional, Santi Cazorla se poate mândri cu două titluri consecutive la EURO. A avut o contribuție importantă la cele două turnee câștigate de naționala Spaniei.
Santi Cazorla în Qatar
Citește și: „Cormoranii” au adus un căpitan din Bundesliga! Liverpool a transferat un mijlocaș japonez de la Stuttgart
Pentru „Furia Roja” Santi Cazorla a bifat 81 de partide și a marcat 15 goluri. În acest moment, cota lui de piață de pe Transfermarkt este de 500.000 de euro.