kanald.ro
Stiri
Drama familiei care avea casa față în față cu stația GPL din Crevedia! Rămase fără locuință, mama și fiica au fost nevoite să doarmă pe câmp desculțe și fără haine! Fiul a fost anunțat de tragedie prin telefon: „Tata a fost izbit de suflul exploziei”
O familie din Crevedia a rămas acum fără casă, după ce exploziile de la stația GPL le-au distrus locuința.
Localnicii comunei Crevedia din județul Dâmbovița au trecut prin clipe de teroare noaptea trecută, atunci când au auzit o bubuitură puternică, urmată de flăcări înalte, în locul unde se afla o stație GPL. Din păcate, au urmat câteva explozii care au făcut mai multe victime, zeci de persoane fiind rănite în urma incendiului cumplit, unele dintre ele rămânând chiar și pe drumuri, după ce casele le-au fost distruse.
După ce pompierii s-au luptat ore întregi cu incendiul, au reușit, într-un final, să potolească flăcările și să oprească focul. Astăzi, la lumina zilei, oamenii au rămas șocați când au văzut ce a rămas în urma incendiului. Imaginile de la stația GPL sunt scoase parcă dintr-un film de groază, iar nimic nu mai arată la fel ca înaintea incidentului înfiorător. Atât stația, cât și terenul care o înconjoară, au ars aproape în totalitate, iar locul arată acum ca după un bombardament, în urma flăcărilor rămânând doar cenușă, câțiva pereți care abia se mai țin pe picioare, după ce incendiul a distrus sediul firmei, dar și rămășițele unor mașini, parcate chiar în fața clădirii. Din păcate, exploziile nu au afectat doar structura imobilului unde se afla stația GPL, ci și casele din apropiere, care nu au rezistat în fața flăcărilor imense.
Imagini înfiorătoare de la sediul stației GPL din Crevedia, după ce incendiul a fost stins
O familie din Crevedia își strigă durerea, după ce a rămas fără casă
Familia care locuia chiar în fața stației GPL trăiește clipe de groază, după ce casa lor a ars din temelii în cumplitul incendiu. Unul dintre membrii familiei, care nu era în țară la momentul producerii incidentului, a aflat prin telefon că rudele lui au fost afectate de explozii. Bărbatul a povestit că tatăl lui a auzit un zgomot puternic și a ieșit fața casei pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care a fost afectat de suflul exploziei, având acum arsuri pe 99% din corp. Inițial, fiul bărbatului rănit, care locuiește în străinătate, a fost anunțat de vecini că părinții și sora lui au murit, pentru că erau de negăsit, însă a aflat ulterior că flăcările de la stația GPL s-au extins și au ajuns până la casa lor, care a fost distrusă în incendiu. Bărbatul a aflat apoi că mama și sora lui au trecut prin clipe infernale, fiind nevoite să își părăsească locuința și să stea, toată noaptea, pe câmp, fără haine sau încălțăminte, până când un vecin le-a găsit și le-a ajutat.
„Am fost contactat doar de vecinii din sat. Un singur vecin a încercat să dea de familia mea pentru a-i ajuta. În urmă cu zece minute vorbisem cu ei și apoi nu mai răspundea nimeni la telefon. M-a sunat cineva și mi-a spus că toți sunt morți pentru că nimeni nu știau unde sunt. Într-un târziu am dat de verișoara mea care mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Tata a auzit un zgomot puternic, fiind acel transfer de gaz. A ieșit la strada și atunci a fost izbit de suflul exploziei. Mi s-a spus că are arsuri pe 99% din corp, că este un caz foarte greu să că trebuie să ajung în țară”, a declarat un membru al familiei, potrivit Antena 3 CNN.
Reacția halucinantă a primarului din Crevedia, după incidentul tragic
Ion Dolurea, primarul Comunei Crevedia, dar și tatăl bărbatului ce deținea stația GPL unde a izbucnit incendiul, a oferit câteva declarații șocante, după incidentul tragic, în care zeci de persoane au fost rănite, iar altele și-au pierdut viața. Edilul a declarat că a fost pus la curent cu lucrurile care au avut loc ieri, mărturisind că știe și numărul victimelor din incendiu, dar a oferit un răspuns halucinant atunci când a fost întrebat despre pompierii care și-au riscat viața pentru a potoli flăcările, spunând că situația salvatorilor nu se află pe lista lui de interese.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Știu. Este vorba despre o persoană. Ceilalți, pompierii, este problema lor”, a spus Ion Doldurea, primarul din Caracal și tatăl patronului firmei unde a avut loc explozia din Crevedia, potrivit sursei menționate anterior.