
kanald.ro
Actualitate
În această seară a avut loc un incendiu de proporţii la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. Zece pacienţi intubaţi au pierit în urma incendiului.
Un puternic incendiu a avut loc în această seară la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț. Zece pacienţi intubaţi au pierit în urma incendiului. Până de curând, actriţa Draga Olteanu Matei a fost internată în aceeaşi secţie ATI, doar norocul a făcut ca aceasta să fie transferată ieri la Iaşi.
În această seară a izbucnit un incendiu la secţia ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Mai mulţi pacienţi COVID erau intubaţi în secţia unde s-a produs incendiul. Pompierii au intervenit rapid şi au lichidat focul.
Citeste si: Primele imagini de la incendiul din secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ
Bilanţul iniţial arăta că şapte pacienţi au murit în incendiu, mai apoi numărul persoanelor decedate a crescut la zece.
Draga Olteanu Matei a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar la scurt timp a intrat în comă. Actriţa a stat în secţia de terapie intensivă a spitalului din Piatra Neamţ până ieri, când a fost transferată de urgenţă la Iaşi. După acest episod dificil, Draga Olteanu Matei şi-a revenit, a devenit conştientă şi a vorbit cu medicii. Medicii care au tratat-o au declarat că actriţa a suferit o hemoragie digestivă superioară, care i-a pus viața în pericol. Celebra actriţă din epoca de aur a cinematografiei româneşti ar fi putut să fie una dintre victimele incendiului care s-a produs în secţia ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț, însă din fericire, Draga Olteanu Matei a fost transferată ieri la un spital din Iaşi.