kanald.ro
Vedete
Dorian Popa nici nu își imagina că va ajunge atât de bogat la vârsta lui! Ce a dezvăluit, însă? „Ferească Dumnezeu, 1 miliard de euro?”
Dorian Popa trăiește viața la care nici nu a visat.
Dorian Popa este unul dintre cei mai în vogă artiști de la noi. Însă, pe lângă muzica pe care o face, Dorian este cunoscut și pentru afacerile pe care le-a pus pe picioare, dar și pentru ceea ce publică pe rețelele de socializare, fiind un influencer foarte activ și transparent în fața fanilor săi, deloc puțini la număr.
Toate acestea, muzica, online-ul și afacerile, l-au făcut pe artist să trăiască o viață la care alții pot doar visa.
Dorian Popa, mândru de reușitele sale financiare
Astfel că acum, la final de an, privind în urmă, la toată munca depusă și la toate reușitele bifate, iubitul lui Babs nu poate decât să se arate recunoscător lui Dumnezeu pentru tot ce l-a ajutat să aibă până la 34 de ani.
De altfel, artistul menționează că milioanele de euro deja cheltuite i-au adus zâmbetul pe buze, ceea ce consideră că este o mare realizare. Cât despre profitul obținut, Dorian Popa rămâne optimist și spune că în viitorul apropiat crede că va avea o mare surpriză financiară.
”Sunt îndeajuns de bogat încât să îi mulțumesc nespus Lui Dumnezeu și mai bogat decât credeam că voi fi la vârsta la care sunt și anume 34 de anișori. Anul 2022 nu a fost un an rău pentru mine, încă nu am făcut bilanțul firmelor ca să văd un upgrade față de anul trecut. Nu știm ce va urma, e clar că piața este un pic degringoladă acum, dar eu zic că Doamne Doamne are grijă de noi toți, și eu cred că investiția (nr. de 4 milioane de euro) se va întoarce așa cum îmi doresc. Important este că printre aceste lucruri am investit și în fericirea mea și atât timp cât zâmbesc înseamnă că am investit bine”, a spus Dorian Popa, conform Ciao.
Chiar și așa, însă, cu multe afaceri la activ, cea mai profitabilă fiind cea din imobiliare, căci vânzarea celor șase vile îi va aduce în cont artistului 1.200.000 de euro, Dorian Popa nu se vede pe lista miliardarilor.
Artistul vrea să rămână cu picioarele pe pământ, să nu-l osândească pe Dumnezeu, ba din contră, să îi mulțumească zilnic prin rugăciuni și să fie mulțumit cu ceea ce are.
Dorian Popa nici nu își imagina că va ajunge atât de bogat la vârsta lui
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Cât despre averea la care visează să ajungă într-o bună zi, Dorian Popa exclude miliardul de euro, dar spune că nu este imposibil să fie milionar, cu vreo 20 de milioane de euro în cont.
”Ferească Dumnezeu, 1 miliarde de euro? Realizăm ce înseamnă asta? Nu! Eu dacă în viață asta trec de 15-20 de milioane de euro, îi mulțumesc lui Dumnezeu cu vârf și îndesat. Nu, eu miliardul nu, și oricum miliardul nu este pentru români, puțini români miliardari și ăia nu mai sunt români că sunt cu afaceri prin toată lumea. Nu știu dacă a pregătit Doamne Doamne pentru mine așa ceva, și nu știu dacă îmi doresc. Oricum în prezent se întâmplă mai mult decât îmi doresc, și pentru asta îi sunt recunoscător Lui Dumnezeu”, a mai spus artistul.