
kanald.ro
Actualitate
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, diagnosticat cu COVID-19, a început terapia cu Remdesivir, anunță Casa Albă.
Donald Trump a fost internat vineri seară la un spital militar de lângă Washington D.C. Liderul de la Casa Albă a experimentat simptome ușoare ale bolii până în acest moment. Totuși simptomele sale sunt mai pronunțate decât cele ale primei-doamne, potrivit Bloomberg.
Surse citate de CNN spun că președintele s-a speriat când a aflat că are coronavirus și apoi a devenit din ce în ce mai îngrijorat în momentul în care a început să dezvolte simptome. Președintele a avut vineri febră toată ziua și o tuse, în timp ce prima-doamne nu a acuzat decât o durere de cap.
Medicii se tem însă că, și din cauza vârstei, starea lui Trump se poate deteriora rapid și de aceea este mai bine să fie internat în spital, sub monitorizare medicală. Decizia de a fi transportat la spital a venit ca o măsură suplimentară de precauție, susține purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
An update from President @realDonaldTrump’s physician: pic.twitter.com/8xzB8FShkd
— Kayleigh McEnany (@PressSec) October 3, 2020
Președintele american a primit, inițial un tratament experimental ce constă într-o doză unică dintr-un cocktail de anticorpi. Aflat în spital, miliardarul republican a transmis pe Twitter: „Mă simt bine, cred”.
Going welI, I think! Thank you to all. LOVE!!!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) October 3, 2020
Starea sa de sănătate va fi monitorizată la spital pentru câteva zile, iar experții vor decide ce alte măsuri se vor lua. Atât la plecarea de la Casa Albă, cât și la sosirea la centrul medical Walter Reed, președintele a mers neînsoțit, a purtat mască și a salutat presa. Înainte de internare, Donald Trump a înregistrat un scurt mesaj video.
„Vreau să mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere. Merg la spitalul Walter Reed. Eu zic că mă simt foarte bine, dar vrem să ne asigurăm că e totul în regulă. Și prima doamnă se simte foarte bine. Așa că vă mulțumesc foarte mult, apreciez și nu voi uita niciodată”, a transmis liderul american.