
kanald.ro
Actualitate
Doctorul Eugeniu Ilicea s-a stins din viață.
Doctorul Eugeniu Ilicea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici de familie din Constanţa, a decedat pe 5 noiembrie, la vârsta de 78 de ani. El a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România și timp de 15 ani a fost cadru didactic la Facultatea de Medicină.
În urma decesului comunitatea universitară și-a exprimat regretul pentru dispariția specialistului, dar și admirația față de acesta. „Ne exprimăm regretul profund la vestea decesului colegului nostru, prof.
Domnul profesor Ilicea a fost membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice de Medicină de Familie din România, numele său reprezentând, astăzi, un reper în înfiinţarea şi dezvoltarea specialităţii de Medicină de Familie din ţara noastră”, a transmis comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Comunitatea academică a Universităţii „Ovidius” din Constanţa îi mulțumește lui Eugeniu Ilicea pentru activitatea sa în cadrul UOC. „Pentru aportul deosebit adus evoluţiei acestei discipline, pentru numeroasele articole, studii şi publicaţii ce au vizat-o, pentru generaţii de studenţi şi rezidenţi, cărora le-a călăuzit paşii cu pasiune şi determinare, în cei 22 de ani de activitate în cadrul UOC, domnul profesor Ilicea va rămâne în amintirea noastră ca un mentor dedicat, un bun coleg şi dascăl.