kanald.ro
Actualitate
Doina, doctorița înjunghiată în Franța, a fost condusă pe ultimul drum astăzi! Peste 100 de persoane au fost prezente la înmormântare
Doina Jurca a fost ucisă în Franța, acum câteva zile, iar astăzi a fost condusă pe ultimul drum de toți cei dragi.
Doina a fost găsită fără suflare într-un apartament pe care îl închiriase undeva în nordul Franței, acolo unde mersese în vizită la o prietenă pentru a-și pregăti rezidențiatul. Familia și cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc în fața unei asemenea tragedii fără margini. Astăzi, tânăra a fost condusă pe ultimul drum de mai bine de 100 de persoane care au vrut să își ia rămas bun de la ea.
Doina a fost conduă pe ultimul drum
Doina Jurca, în vârstă de 31 de ani, a plecat în Franța săptămâna trecută pentru a-și vizita o prietenă stabilită acolo și pentru a-și pregăti rezidențiatul alături de ea. Ea a închiriat un apartament într-un oraș din nordul Franței, însă la două ore după ce a ajuns a fost găsită fără suflare. Anchetatorii au găsit trupul fără suflare al femeii pe podea, având pe ea doar lenjerie intimă.
Potrivit Observator, autoritățile franceze cred că este vorba despre o tâlhărie, având în vedere că înainte să ajungă ea în apartament, acolo ar fi locuit o femeie de moravuri ușoare. La cinci zile de la tragedie, a fost identificat un suspect care deținea mai multe bijuterii care îi aparțineau femeii.
Trupul neînsuflețit al Doinei a fost adus în țară, la Galați, iar astăzi a fost condusă pe ultimul drum de toți care au cunoscut-o. Sicriul cu trupul tinerei a fost așezat într-un baldachin de flori și a fost plimbat prin oraș, până la cimitirul Sf Lazăr din Galați. La înmormântare au fost prezente peste 100 de persoane care au vrut să își ia rămas bun de la Doina Jurca. Între timp, în Franța continuă ancheta.
Logodnicul Doinei este în stare de șoc
Doina avea vise mărețe, voia să devină doctor, să își întemeieze o familie și să aibă copii, însă toate acestea au fost spulberate într-o secundă. Logodnicul ei este devastat de durere și încă refuză să creadă că în loc să se pregătească de nuntă este nevoit să își conducă partenera pe ultimul drum. Bărbatul a avut numai cuvinte de lauda la adresa Doinei.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Doina avea vise mărețe, mă împingea și pe mine de la spate să fiu în fiecare zi mai bun. Mă sfătuia tot timpul, mă forța să fac lucruri bune. Ea fiind din Republica Moldova, atunci când a izbucnit războiul mi-a spus să luăm la noi acasă persoane din Ucraina, să le plătim noi cazarea. Am fost printre primii din oraș care am ajutat ucraineni… A vrut să facă rezidențiatul în Franța. Nouă ne-a zis ceva Poliția, nu știu dacă am voie să spun… Este un francez suspectul, am înțeles că este arestat. Motivul a fost tâlhăria, Poliția a recuperat de la el bijuteriile Doinei. Avea un lanț și inelul nostru de logodnă, urma să facem nunta anul viitor. Nu pot să cred. Este incredibil, trăiesc un coșmar. Nu doresc nimănui să simtă așa ceva ….Nu pot să cred, nu pot să cred”, a declarat Cosmin Ungureanu, logodnicul Doinei, conform Adevărul.