kanald.ro
Vedete
Doar câteva ore o mai despart pe Dana Roba de marea întâlnire cu soțul ei, Daniel Balaciu, la aproape trei luni de la tragedie! Bruneta se gândește cu teamă la momentul revederii: „Nu e o întâlnire ușoară pentru mine”
Dana Roba și Daniel Balaciu se vor întâlni pentru prima dată în instanță miercuri, 23 august.
Dana Roba a trecut prin cea mai grea perioadă din viața ei în urmă cu aproape trei luni, când soțul ei a lovit-o cu bestialitate până a ajuns în comă. Bruneta este acum într-un proces continuu de recuperare, iar starea ei este din ce în ce mai bună. Mâine, 23 august, va avea loc prima întâlnire cu Daniel Balaciu, cel care a desfigurat-o pe viață. Iată ce a declarat vedeta!
Dana Roba, față în față cu Daniel Balaciu, la trei luni de la măcel
Dana Roba a trecut prin clipe cumplit de grele după ce soțul ei, Daniel Balaciu, aproape a ucis-o. Chiar dacă acum bruneta vorbește deschis despre tot ce s-a întâmplat între ei doi, în adâncul sufletului încă o macină întâmplările de la începutul lunii iunie. Mâine, 23 august, după aproape trei luni de la măcel, bruneta se va întâlni pentru prima dată cu cel care i-a fost soț ani la rând. Dana a făcut un apel la toți oamenii care o iubesc și i-a rugat să se roage pentru ea așa cum s-au rugat și când era în spital, pentru că această întâlnire nu va fi una deloc ușoară.
„Am emoții, trebuie să recunosc că da, dar știu că Hrisos e cu mine, așa cu m-a înviat pe mine din morți, așa va face și acum să fie bine. Dimineața la 9 va avea loc această întâlnire. Oamenii să se roage pentru mine, așa cum s-au rugat pentru mine când am fost în spital, așa să se roage pentru mine și când mă întâlnesc cu el pentru că nu e o întâlnire ușoară pentru mine”, a spus Dana Roba pentru Spynews.ro.
Dana Roba vrea să-și ia măsuri de precauție
Chiar dacă și-a mai revenit, starea de sănătate a Danei Roba este încă una fragilă și nu are voie să se streseze sau să se supere.
Citește și: Cum a surprins-o Beni pe Dana Roba?! Noul bărbat din viața ei știe cum să îi pună un zâmbet pe buze
„În cazul în care mi se face va rău vreau să chem ambulanța, nu am voie să mă supăr, să mă enervez, să mă necăjesc, să mă stresez, pentru mine persoana aceasta este un mare stres. Bineînțeles, voi merge cu avocații”, a mai zis ea.