kanald.ro
Actualitate
Diana Șoșoacă, amenințări la adresa jandarmilor, după ce oamenii legii nu au lăsat-o să intre în Judecătoria Sectorului 1: "Deci iese urât, vă spun!"
Diana Șoșoacă a fost protagonista unui nou scandal, de data aceasta cu jandarmii.
În urma acuzației de ultraj care i s-a adus după ce ar fi agresat un polițist, Silvestru Șoșoacă a trebuit să suporte consecințele. Bărbatul a mers în această dimineață la Poliție însoțit de senatoare pentru a semna controlul judiciar, iar după aceea la judecătorie, ca să conteste decizia în instanță. Și de de această dată, însă, Diana Șoșoacă a fost implicată într-o dispută aprinsă, cu oamenii legii.
Diana Șoșoacă, amenințări la adresa jandarmilor: „Deci iese urât, vă spun!”
Diana Șoșoacă a fost alături de soțul ei încă de la primele ore ale dimineții, când Silvestru Șoșoacă a fost nevoit să se prezinte la Secția 6 de Poliție a Capitalei, pentru a da cu subsemnatul. Imediat după ce au terminat de bifat procedurile, cei doi au mers împreună la Judecătoria Sectorului 1 însoțiți de 2 avocați, cu scopul de a contesta măsura controlului judiciar.
Acolo, însă, senatoarea a iscat un nou conflict, căci nu a fost lăsată zeci de minute să intre în incinta instituției. Revoltată la culme de jandarmii care nu i-au permis să pătrundă în clădire din cauză că nu avea calitate în dosar, Diana Șoșoacă a început să îi amenințe pe oamenii legii: „Este dreptul meu. Nu trebuie să am nici delegaţie, nici nimic. Deci iese urât, vă spun. Deci iese urât în acest moment. Vreau să vorbesc cu cineva. Vă solicit în calitate de avocat şi senator al României!”, le-a spus senatoarea jandarmilor, potrivit observatornews.ro.
/www/cdn.knd.ro/media/521/2861/1671/20189220/1/silvestru-sosoaca.jpg
Instanța a respins contestația lui Silvestru Șoșoacă
Deși Silvestru Șoșoacă a încercat să arate în fața judecătorilor că nu era necesară plasarea lui sub control judiciar timp de 60 de zile și a contestat decizia magistraților, instanța a respins cererea bărbatului: „În temeiul art. 213 alin (1) şi (2) C.pr.pen. rap. la art. 211 C.pr.pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de către inculpatul ŞOŞOACĂ DUMITRU SILVESTRU, ….., împotriva Ordonanţei de instituire a controlului judiciar nr. 10711/P/2021 din data de 13.12.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă.”, se arată pe portaljust.ro.