kanald.ro
Vedete
Deliric și Inna vor deveni părinți? Artistul și-a luat prin surprindere fanii cu aceste declarații: „Sigur voi avea copil”
Deliric își dorește să devină tată. Iată ce a mărturisit artistul!
Deliric este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi. Acesta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Inna. Recent, după ani de relație, cuplul a trecut la următorul nivel. Fanii acestora au fost foarte bucuroși atunci când Deliric și-a cerut partenera în căsătorie. Deși susține că nu se gândește la posibilitatea de a avea un copil în viitorul apropiat, cântărețul a reușit să își ia prin surprindere fanii, mărturisind că își dorește să fie tată. Iubitul Innei a dezvăluit și care este motivul pentru care nu și-a întemeiat o familie până acum.
Deliric vrea să fie tată
Nu a trecut foarte mult timp de când Deliric a cerut-o în căsătorie pe cea care i-a fost alături în ultimii ani, artista Inna. Cei doi au anunțat fericitul eveniment pe rețelele de socializare, iar fanii acestora au fost foarte bucuroși. Recent, artistul a fost invitat la podcastul lui Mihai Bobonete și a mărturisit că își dorește să devină tată. Vedeta își dorește să fie un tată tânăr, dar a ales să nu facă acest pas până nu are situația financiară pe care și-o dorește.
„Nu cred că o s-o mai ducem mult. Ne autodistrugem, noi, omenirea. La 63 sigur voi avea copil și după aia, mna, ce să fac, pe acolo, prin casă. M-am preocupat de chestia asta încă de când eram tânăr. Am zis că trebuie să fac bani.
Să nu stau în garsonieră când am doi copii. Să am ditamai vila ca să pot să mă duc la un alt etaj. După aia, intrând în acest joc al maratonului după bani, n-am mai făcut copii. O să fac probabil la un moment dat. Dacă am copil de 5 ani la 68 de ani. La 63 probabil ajung să fac, gata, acela e momentul!’, a declarat Deliric.
Deliric, despre copilăria sa
Tot în cadrul aceluiași podcast, artistul și-a amintit câteva lucruri legate de copilăria sa. Acesta a fost unul dintre cei care au prins câțiva ani din regimul comunist și a povestit cum atunci când nu avea curent stătea la lumina lumânării. Vedeta a urmat aceeași școală și liceu ca sora sa mai mare, iar toți profesorii se așteptau ca el să fie la fel de bun ca ea.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Am copilărit în Colentina și am prins ceva ani și în comunism și era perioada aia, știi, când îți opreau lumina, stăteai la lumânare, era o chestie interesantă copil fiind. Cu căldura, știu că era schema aia că dădeai drumul la gaze. Eu mai am o soră mai mare cu un an. Până la 4 ani nu s-a pus problema nici de camera copiilor sau camera părinților. A fost întotdeauna bună la școală și eu m-am dus după ea la aceeași școală, la același liceu. Profesorii, din start presupuneau că eram la fel de bun și de silitor ca ea”, a mai adăugat acesta.