kanald.ro
Vedete
Delia dă din casă! Cum a ajuns soțul artistei, Răzvan Munteanu, să îi fie manager?: „Era ușor să mă furi”
Delia a vorbit fără ocolișuri despre relația sa cu Răzvan Munteanu. Iată ce a declarat artista!
Delia și Răzvan Munteanu sunt căsătoriți de 10 ani de zile. În toată această perioadă cei doi și-au demonstrat că se iubesc de câte ori au avut ocazia. Căsnicia lor este una solidă și poate fi data drept exemplu pentru orice cuplu care întâmpina probleme.
Delia, despre relația cu soțul său
Delia este una dintre artistele cele mai apreciate și căutate pentru diferite evenimente. Cântăreața este mereu la concerte, emisiuni sau înregistrează melodii, dar cu toate că este plecată mai tot timpul, relația dintre ea și Răzvan Munteanu nu s-a răcit nici măcar o secundă. Soțul acesteia este peste tot cu ea, iar vedeta a mărturisit că nu ar putea să stea fără partenerul său.
„Ne vedem, nu avem mai mult de două seri nedormite împreună, doar pe motiv că eram eu plecată cu concertele. Maxim trei. Nu suntem departe unul de altul, nu am călătorit separat niciodată, de când suntem împreună. Nu cred că mi-ar plăcea. Mi se pare că suntem unul singur, mergem împreună”, a spus artista în cadrul unui podcast la care a fost invitată.
Citește și: Delia Matache întoarce banii cu lopata. Artista are încasări de milioane de euro. Din ce face avere?
Cum a ajuns Răzvan Munteanu să fie managerul artistei
Pe lângă viața personală, cei doi fac o echipă pe cinste și în ceea ce privește viața profesională. Răzvan Munteanu este managerul artistei, iar asta îi ajută să petreacă timp împreuna chiar și la muncă. Delia a mărturisit că ea este cea care i-a propus soțului său să îi devină manager, deoarece nu avea încredere în nimeni și a văzut că bărbatul se pricepe foarte bine la asta.
„Răzvan este pe științe exacte, eu sunt o parte creativă, el e cu spirit și calcule și de toate. Ne completăm perfect. Cel mai mult m-a ajutat faptul că am avut încredere și am avut eu intuiția să-mi dau seama că el are potențial de așa ceva.
Când ne-am cunoscut noi, nu făcea asta. Ușor, ușor, am început să-mi dau seama că e extrem de talentat în treaba asta, în diverse lucruri. E un bun manager, e bun în multe direcții. Uneori nu înțeleg cum ține pasul cu toate lucrurile. E exact și calculat și știe foarte multă informație. Nu există ceva să nu știe. Mi se pare fenomenal.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Simțindu-i potențialul, i-am zis: hei, tu, iubire! Nu ai vrea să facem treaba asta împreună, cumva? Simt că în momentul ăsta nu am încredere în nimeni, am avut experiențe cu oameni care m-au dezamăgit. Era ușor să furi, era ușor să mă furi. I-am zis lui Răzvan să fim o echipă, pentru că în el aveam încredere. Suntem o familie, hai să facem chestii frumoase împreună. Acum e prins în multe alte direcții. Notează, scrie, continuu”, a mai adăugat cântăreața.