
kanald.ro
Actualitate
Judecătorii au hotărât să înlocuiască arestul preventiv cu măsura controlului judiciar.
Oamenii legiii au luat o decizie uluitoare în cazul presupusului ucigaș al lui Florin Motototea, alias Emi Pian. Richard Gheorghe a fost eliberat din arest preventiv și pus sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Aceeași măsură a fost dispusă și pentru interlopii clanului Duduianu, care au încercat să își răzbune fratele.
Judecătorii au dat un nou verdict în dosarul lui Richard Gheorghe, bărbatul care se presupune că l-a înjunghiat mortal pe Emi Pian (Florin Motototea), liderul clanului Duduianu. Magistrații au decis scoaterea din arest preventiv a acestuia și punerea lui sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Gheorghe nu a fost singurul care a primit această veste din partea autorităților, ci și frații lui Florin Motototea, care fuseseră reținuți pentru că au încercat să se răzbune: „Înlocuiește măsura arestării preventive luate fată de inculpații Gheorghe Emanuel Richard, Duduianu Vasile, Duduianu Laurențiu, cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpaților, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestați sau deținuți în altă cauză.
Impune inculpaților Duduianu Vasile și Duduianu Laurențiu respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: (…) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de inculpatul Drăghici Ionuț Gheorghe, de inculpatul parte-civilă Gheorghe Emanuel Richard, de niciunul din martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Impune inculpatului Gheorghe Emanuel Richard (…) să nu depăşească raza teritorială a municipiului București, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; să nu se apropie de niciun inculpat, martor (cu excepția martorului Gheorghe Marius) sau persoane vătămate din cauză și să nu comunice cu acestea, direct sau indirect, pe nicio cale.”, se arată în decizia luată de judecători.
Liderul clanului Duduianu s-a stins pe 4 august 2020, după ce a fost injughiat mortal, în timpul unei partide de barbut. La acea vreme, Richard Gheorghe, care era membru al clanului Rinu, a fost arestat, fiind principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
În spatele gratiilor au ajuns la puțin timp după și Ciprian și Grațian Pian, frații decedatului, dar și un alt membru al clanului Duduianu, care au încercat să-l răzbune pe acesta: „La data de 04.08.2020, în jurul orei 02.00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M. (Florin Mototolea – n.r.), cei trei inculpați l-au agresat pe numitul G.E.R. (Gheorghe Richard Emanuel – n.r.), cu intenția de suprimare a vieții acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele și cu obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feței și brațelor, care au impus internarea sa. Totodată, față de cei trei inculpați s-a dispus luarea măsurii reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.”, transmiteau oamenii legii, la acea vreme.