kanald.ro
Vedete
„De tristețe și de dor” Mădălina Crețan și-a pus tot sufletul pe tavă! Ce a învățat soția regretatului Nosfe în anul 2023: „M-ai făcut și mai puternică”
Doar câteva momente ne mai despart de finalul anului 2023, iar Mădălina Crețan a vorbit despre un capitol important din viața sa, cu bune și cu rele.
Nu mai este un secret faptul că Mădălina Crețan a fost foarte activă în mediul online, mai ales după ce soțul său a trecut în neființă. De când regretatul Nosfe a pierdut lupta cu viața, fanii săi au fost întotdeauna alături de văduva sa și au sprijinit-o pe tot parcursului timpului.
Cu toate acestea, anul 2023 a fost unul foarte greu pentru Mădălina Crețan, întrucât s-a luptat în fiecare zi că partenerul său de viață a murit, iar în tot acest timp a trebuit să o susțină pe fiica lor, Iris. Bruneta a trecut în revistă toate momentele prin care a trecut în acest an, atât pe cele frumoase, cât și pe cele mai puțin frumoase.
Mădălina Crețan, gânduri emoționante la cumpăna dintre ani
Mădălina Crețan le-a demonstrat tuturor că este o persoană extrem de puternică. În ciuda tuturor momentelor dificile prin care a fost nevoită să treacă, soția regretatului Nosfe a învățat să lupte cu toate greutățile vieții și să fie alături de fiica sa și a regretatului Nosfe.
Cu doar câteva ore înainte să ne despărțim de 2023, bruneta le-a mărturisit fanilor din mediul online toate gândurile sale. Fără doar și poate, a fost un an în care a simțit multă durere și regrete, dar și sprijinul celor din jur. În tot acest timp a simțit că nu este singură în această luptă, iar asta i-a oferit multă liniște. Soția regretatului artist nu a încetat să creadă nicio secundă în iubire și în bunătatea oamenilor, motiv pentru care își dorește ca anul 2024 să îi aducă multă pace, dar și momente de bucurie.
Mădălina Crețan
„2023. Aș fi ales minim 30 poze, a fost o selecție mai grea decât mă așteptam. Măi 2023, pare că ai fost o viață, nu doar un an. M-ai făcut să plâng mult tare, cel mai des de tristețe și de dor, dar pe alocuri și de bucurie sau de emoții frumoase. Mi-ai arătat că încă mai pot să iubesc, nici eu nu știu cum și de unde mai scot, dar iubirea e acolo și îți mulțumesc pentru ea. Ai înlăturat oameni despre care credeam că vor fi pentru totdeauna, ai adus oameni noi pe care simt că îi cunosc dintotdeauna. Ai readus suflete despre care mă întreb de ce am pierdut atât timp departe, am cunoscut suflete magice în oameni despre care am gândit altfel, am fost dezamăgită de oameni pe care credeam că ii cunosc, am muncit mult, am meditat, m-am rugat, m-am speriat, m-am calmat, mi-ai luat, măi 2023, 12 kg pe care, sincer, poți să le păstrezi tu, nu le mai vreau.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Mi-ai arătat că la 37 ani încă pot să mai fiu naivă, și să fiu dusă de nas pentru că refuz să cred că oamenii sunt altfel decât buni și nici măcar nu-mi pare rău pentru asta. M-ai plimbat mult tare, ba chiar pare că am condus anul ăsta cât pentru toți ceilalți 18 ani de permis. N-aș vrea să folosesc cuvinte prea mari, să nu te umfli prea tare în pene, dar ești acolo, în top 3, cei mai grei, plini, provocatori ani. M-ai făcut și mai puternică, dar în același timp mai dependentă de iubire, și de oameni calzi și blânzi. Dear 2024, îmi e și frică să îți vorbesc… dar îmi doresc să fii cald, să aduci un pic mai multă bucurie, să ne mai lași din când în când să mai și respirăm în pace.”, a fost mesajul transmis de Mădălin Crețan prin intermediul rețelelor de socializare.