
kanald.ro
Vedete
Mădălina Manole deținea un pistol de calibru 9 mm pentru care obținuse permis port-armă cu un an înainte să moară.
Mădălina Manole ținea în casă un pistol, în anul 2010, atunci când artista a murit în condiții suspecte. Interpreta obținuse permisul pe port-armă de la IGPR pe data de 3 martie 2009, cu un an și patru luni înainte să moară. Informația e cu atât mai ciudată cu cât interpreta nu avea, aparent, motive să se simtă în nesiguranță și nu a avut anturaje periculoase.
Arma pe care Mădălina Manole a deținut-o este un pistol marca Walther de calibru 9 mm. Este vorba de o armă neletală, cu gaze, pentru care, conform legislației în vigoare, este nevoie de permis din partea IGPR.
După moartea Mădălinei Manole, pistolul a ajuns la soțul artistei, Petru Mircea, acesta fiind trecut în certificatul de moștenitor. Ulterior, polițiștii i-au confiscat acestuia pistolul pentru că ”văduvul” nu deținea un permis valabil de port-armă și nu păstra obiectul într-un loc special amenajat, conform legii. Petru Mircea a fost chiar și amendat de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și a avut voie să recupereze pistolul doar în momentul în care și-a procurat el însuși un permis.
Mădălina Manole a murit pe 14 iulie 2010, trupul ei neînsuflețit fiind găsit noaptea de către soțul ei, Petru Mircea. Conform anchetatorilor, artista s-a sinucis prin ingerarea unei substanțe otrăvitoare, variantă susținută și de Petru, care a declarat că soția lui se confrunta cu o gravă depresie.
Citeste si: Fratele Mădălinei Manole, declarație șocantă ”Ar fi fost în viața amândoi”
Citeste si: Ce a fost găsit în casa Mădălinei Manole: „Exact ca la Elodia!”
Părinții și fratele Mădălinei nu au crezut niciodată că artista s-a sinucis și l-au acuzat pe Petru Mircea că ar fi implicat în moartea acesteia. A urmat un scandal uriaș în care cele două părți și-au aruncat acuzații grave iar în final, Petru Mircea le-a interzis rudelor soției sale să-și mai vadă vreodată nepotul, adică fiul lui și al Mădălinei Manole.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Acum, fratele Mădălinei Manole a anuțat că dosarul morții Mădălinei Manole ar putea fi redeschis, după implicarea unor specialiști care timp de mulți ani au strâns dovezi care indică faptul că artista nu s-a sinucis. Este vorba despre Mihaela Brooks, profiler de origine română care locuiește în Canada și avocatul Artin Srachizian, cel care va reprezenta familia Mădălinei în procesul care urmează să înceapă.