kanald.ro
Diverse
De ce nu se fac nunți în Săptămâna Luminată. Motivul pentru care săvârșirea cununiilor este interzisă
Prima săptămână de după Paște se numește Săptămâna Luminată și vine cu o serie de reguli și tradiții românești.
Când vine vorba se sărbători, în România se respectă o mulțime tradiții și obiceiuri care au rămas moștenire din generație în generație. Vezi care sunt cele mai răspândite tradiții, după Paște, în Săptămâna Luminată.
În trecut, se obișnuia ca oamenii să primească botezul în noaptea de Înviere, iar cei botezați erau numiți „Luminați” și purtau haine albe în toată săptămâna de după Paște. De aceea, această săptămână a fost numită „Săptămâna Luminată”.
Ce NU se face în Săptămâna Luminată
În a doua zi de Paște debutează Săptămâna Luminată, care se mai numește și Săptămâna Albă. În această perioadă se fac o mulțime de slujbe în bisericile ortodoxe, dat fiind că sunt mai multe zile de sărbătoare notate cu cruce roșie în calendar.
Totodată, în aceste zile NU se ține post de niciun fel, însă se respectă regulile pe care Biserica le impune la sărbătorile cu cruce roșie și anume:
- În Săptămâna Luminată NU se spală rufe, nu se coase și nici nu se croșetează.
- În Săptămâna Luminată NU se fac treburi gospodărești și nici la câmp.
- Nu este recomandat să te cerți cu cineva în Săptămâna Luminată, fiindcă riști să alungi bucuria și liniștea pricinuită de Învierea Domnului.
- De asemenea, în Săptămâna Luminată NU ai voie să mănânci ceva dimineața, până nu se termină slujba de la biserică.
Citește și: Acatistul Învierii Domnului 2024. Se citește 40 de zile de la Paște la Înălțare!
În Săptămâna Luminată NU se fac nunți
În Biserica Ortodoxă s-au stabilit anumite perioade din an în care nu se îngăduie să se săvârșească cununia religioasă. Una dintre ele este și Săptămâna Luminată.
Potrivit explicației pe care Biserica Ortodoxă o oferă, această decizie a fost luată pentru a ne bucura cum se cuvine de sărbătoarea Învierii Domnului și pentru a nu permite ca alt eveniment să știrbească din importanța și măreția celei mai mari sărbători a creștinătății.
Alte zile în care nu se săvârșește taina cununiei sunt: cele patru posturi de peste an, zilele de miercuri și vineri de peste an, Săptămâna Patimilor și zilele cu praznice împărătești.
Citește și: Săptămâna Luminată 2024. Ce semnifică fiecare zi: De la Învierea Domnului până la Duminica Tomii
Tradiții și obiceiuri creștine în Săptămâna Luminată
În Săptămâna Luminată, în dreptul zilelor de miercuri și vineri scrie „harți” în calendar, iar asta înseamnă că creștinii nu trebuie să mai țină post, așa cum făceau în zilele de miercuri și vineri de peste an.
Toată perioada cuprinsă între Învierea Domnului și prima duminică după Rusalii, în zilele de miercuri și vineri se dă „dezlegare la pește”.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Fiind o perioadă de bucurie și sărbătoare de la Paște și până la Rusalii, creștinii nu trebuie să citească psaltirea sau să facă metanii, ci doar închinăciuni. De asemenea, la Sfânta Liturghie se cântă Axionul Paștilor până la Rusalii.
Vreme de 40 de zile, credincioșii se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund cu „Adevărat a înviat!”, iar de la Înălțarea Domnului până la Rusalii, timp de zece zile, salutul creștinilor este: „Hristos s-a Înălțat!”, cu răspunsul „Adevărat s-a înălțat!”.
În Săptămâna Luminată nu se fac nunți sau parastase pentru pomenirea celor adormiți. Aceste slujbe se reiau după Duminica Tomii. De asemenea, în Săptămâna Luminată, celor decedați nu li se mai citește slujba înmormântării, ci slujba Învierii.
Tot în Săptămâna Luminată, vinerea, are loc sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, iar după Sfânta Liturghie se săvârșește slujba aghiazmei mici.
Surse: crestinortodox.ro, doxologia.ro