kanald.ro
Actualitate
De ce nu s-a vaccinat anti-COVID Alexandru Rafila și cu a treia oară! Ce spune despre doza booster: „Doza a treia este foarte importantă”
Noul ministru al Sănătății vorbește despre doza trei, care a stârnit multe controverse în rândul populației.
Alexandru Rafila a avut încă de la început o poziție clară și a susținut puternic campania de vaccinare anti-COVID, a spulberat mituri antivacciniste și i-a îndemnat pe români să meargă în număr cât mai mare și să se inoculeze cu unul dintre serurile disponibile în țara noastră. Iată că în valul patru al pandemiei de coronavirus, Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat și inocularea cu doza trei de vaccin anti-COVID, însă Organizația Mondială a Sănătății s-a impus acestui lucru, argumentând că multe dintre țări nu au nici măcar primele doze administrate.
În România, peste un milion de oemani s-au vaccinat cu doza booster, dar nu și noul ministru al Sănătății. Alexandru Rafila explică de ce a amânat până în acest moment inocularea cu doza trei.
„Noi discutăm despre doza a treia, în condiţiile în care avem mai mult de 60% din populaţie nevaccinată cu primele două doze. Prioritatea – şi asta e poziţia OMS – este de a vaccina cât mai mult din populaţie. Doza a treia este foarte importantă pentru ţările unde au 70 – 80% acoperire vaccinală.
Citeste si: Alexandru Rafila este noul ministru al Sănătății în Guvernul Ciucă
Dar pentru ţările unde au 35 – 40% acoperire vaccinală, importanţa nu este pe primul loc pentru doza a treia, ci este importanţa vaccinării celor care nu s-au vaccinat încă, pentru că acesta e motivul pentru care avem cazuri grave şi decese”, a declarat Alexandru Rafila.
/www/cdn.knd.ro/media/521/2861/1670/20185056/1/injection-ga8fd5ad5c-1920.jpg
Pentru cine este recomandată doza trei de vaccin anti-COVID
Alexandru Rafila spune că doza booster nu trebuie evitată, căci ea este vitală pentru persoanele care încă nu au trecut prin infecția cu virusul SARS-CoV-2, dar și pentru persoanele care au o imunitate deficitară sau diverse afecțiuni. Totuși, noul ministru al Sănătății spune că putem vorbi despre a treia doză doar atunci când vom avea o rată mult mai mare de vaccinare.
„Rămâne de văzut. (…) Această propunere este analizată la nivelul UE. Doza trei este, în mod evident, necesară pentru persoanele care nu au trecut prin boală, pentru că imunitatea medie s-a observat că, în general, nu este mai lungă de şase luni, dar trebuie luate în discuţie toate aspectele, mai ales că există şi persoane care au trecut prin boală, au făcut două doze de vaccin şi trebuie analizat dacă toată lumea, indiferent de situaţie, are nevoie de această a treia doză”, a mai adăugat acesta.