
kanald.ro
Vedete
Dani Oțil a devenit tată în urmă cu câteva luni.
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au unit destinele anul trecut, iar acum câteva luni au devenit părinți pentru prima data. Au avut parte de o nuntă discretă, la care au participat cei mai apropiați prieten ai celor doi îndrăgostiți. Viața lor s-a schimbat în mod radical și încearcă să facă tot ce le stă în putință pentru ca micuțul lor băiețel să nu ducă lipsă de nimic.
Dani Oțil și partenera sa de viață se miră zi de zi de cât de repede poate să crească micuțul lor Luca Tiago, așa că nu ezită să imortalizeze cât mai multe momente frumoase petrecut alături de copilul lor.
Prezentatorul TV petrece cât de mult timp poate alături de fiul lui și se străduiește să-i fie alături ori de câte ori are nevoie, chiar dacă acest lucru ar însemna să nu fie prezent în emisiunea pe care o prezintă.
Fanii au avut numai reacții pozitive și i-au transmis micuțului băiețel numai gânduri bune și urări de bine.
Dani Oțil și Luca Tiago
Invitat în cadrul unui podcast, Dani Oțil a abordat diferite subiecte printre care a povestit și despre un eveniment care i-a marcat copilăria. Prezentatorul TV nu a fost lipsit de peripeții în perioada liceului și, la un moment dat, a luat o bătaie cruntă de la doi colegi mai mari de liceu, însă, chiar dacă bătaia a fost pe măsură, Dani Oțil nu s-a arătat nicio secundă învins.
„Pumni, picioare, tot ce-a trebuit. Nu m-am clintit. Știu că mă gândeam la un singur lucru.