kanald.ro
Sport
Dani Alves, pus la zid în cazul de agresiune sexuală asupra unei femei din Barcelona! Noi detalii dure! Ce s-a întâmplat, de fapt, acolo?
Judecătorii au aflat noi detalii în cazul de agresiune sexuală al lui Dani Alves asupra unei tinere femei într-un club de noapte din Barcelona.
Dani Alves (41 de ani) se află în continuare reținut în închisoarea Brians 2, acolo unde sunt ținuți numai infractorii sexuali, iar noi amănunte din anchetă au fost date publicității de către jurnaliștii spanioli.
Dani Alves neagă toate acuzațiile tinerei agresate în clubul de noapte din Barcelona
Dani Alves a fost acuzat de o tânără că a violat-o într-un club din Barcelona pe 30 de decembrie. Femeia a depus plângerea trei zile mai târziu, iar fotbalistul brazilian, fostul star al Barcelonei, care a jucat ultima dată la UNAM Pumas, club care i-a reziliat contractul după ce a fost arestat, a negat absolut toate acuzațiile.
”Am fost în acel loc, cu mai multe persoane, ne-am distrat. Cine mă cunoaște știe că îmi place să dansez. Am dansat și m-am distrat fără a invada intimitatea cuiva. Nu știu cine este acea domnișoară. Niciodată nu am invadat intimitatea cuiva. Cum să fac așa ceva cu o femeie? Nu, pentru numele lui Dumnezeu”, a menționat Dani Alves.
Dani Alves
Dani Alves l-a angajat pe avocatul lui Leo Messi să îl scape de arestarea preventivă
Declarațiile lui Dani Alves nu au fost luate în calcul de judecători, care nu au dorit să îl elibereze pe cauțiune. Poate din acest motiv, după câteva nopți petrecute în spatele gratiilor, celebrul jucător a luat o decizie în ceea ce privește apărarea sa. Fotbalistul vrea să se asigure că va părăsi închisoarea în cel mai scurt timp, motiv pentru care a mai angajat un alt avocat. Este vorba despre Cristobal Martell, un avocat celebru, care l-a apărat și pe fostul coechipier al lui Dani Alves de la Barcelona, Lionel Messi.
Martell se va ocupa de cazul lui Dani Alves alături de Miraida Puente Wilson, cea care l-a apărat pe fotbalist până în acest moment și care a fost prezentă alături de el în urmă cu câteva zile, atunci când a fost arestat preventiv.
Conform cotidianului Marca, prima mutare a celor doi avocați va fi să facă apel în ceea ce privește arestarea preventivă lui Dani Alves, și să o schimbe cu una la domiciliul, pe toată perioada procesului.
Cristobal Martell s-a ocupat și de cazul transferului lui Neymar, atunci când clubul Barcelona a fost acuzat de evaziune fiscală, pentru că nu a declarat o parte din banii plătiți în schimbul atacantului brazilian. În ceea ce îl privește pe Messi, Martell l-a ajutat pe celebrul decar argentinian să scape de problemele avute atunci când a fost acuzat că nu și-a plătit datoriile pe care le avea către Fiscul spaniol.
Dani Alves
Dani Alves ar fi blocat ușa din baie și ar fi agresat-o pe femeie! I-a tras rochia în sus și ar fi forțat-o să stea deasupra lui
Dani Alves are însă mari motive să se teamă, fiindcă, în cazul în care va fi găsit vinovat, el riscă până la 12 ani de închisoare!
Femeia care îl acuză susține că, în club, Dani Alves i-a cerut să îl urmeze, iar fotbalistul a condus-o, fără ca ea să știe, în toaleta clubului. În momentul în care a realizat că situația nu este în regulă și se se complică, a încercat să iasă din baie, însă nu a putut, deoarece brazilianul ar fi blocat ușa. Victima a povestit că fostul star al Barcelonei s-a aşezat pe toaletă, i-a tras rochia în sus, a forţat-o să stea deasupra lui, a aruncat-o la pământ, a pălmuit-o, a ridicat-o de pe jos şi a violat-o. Apoi, relaxat, i-a spus să aştepte ca el să plece din baie şi, pe urmă, să iasă ea.
Imediat după ce a reușit să iasă din toaletă, femeia a părăsit clubul cu ochii în lacrimi, moment în care niște angajați din apropiere au observat și au întrebat-o ce s-a întâmplat. Imediat a fost dusă într-o camera a localului de noapte, unde ea a relatat toată întâmplarea nefericită! A fost sesizată poliția, iar la fața locului a venit și o ambulanţă, care a transferat-o pe tânără la Spitalul Clinic, unde au fost recoltate probe biologice.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Potrivit surselor consultate de ziarul El Periodico, în raportul medical se precizează că există unele leziuni compatibile cu agresiunea. Mai mult, la două zile după presupusa agresiune, femeia a depus o plângere oficială la Mossos d’Esquadra. Ea a predat raportul medical şi, de asemenea, rochia pe care a purtat-o în noaptea în care ar fi fost violate!
Unitatea Centrală pentru Agresiuni Sexuale (UCAS) a preluat ancheta şi a urmărit şi imaginile de pe camerele de supraveghere.
Victima susține că a văzut tatuajul în formă de semilună a lui Dani Alves în timp ce acesta încerca să o forțeze sexual
În ultimele ore, victima agresiunii petrecute în clubul de noapte din Barcelona a mai făcut o serie de dezvăluri în dosar. Astfel, tânăra a descris în fața judecătorului tatuajul în formă de semilună pe care Dani Alves îl are pe partea stângă a abdomenului, în dreptul taliei, dovadă clară că l-a văzut pe fotbalist dezbrăcat parțial.
Femeia a spus că a refuzat categoric să aibă o legătură amoroasă cu Dani Alves și că a văzut tatuajul în timp ce era forțată pentru un sex oral.
De partea cealaltă, în momentul în care a fost întrebat despre situația din club, jucătorul a oferit răspunsuri diferite. După ce a recunoscut că are tatuajul, Alves a afirmat că tânăra ar fi fost cea care a sărit pe el în timp ce stătea pe vasul de WC.