kanald.ro
Vedete
Dana Marijuana iubește din nou, la șapte luni de la moartea fostului iubit. Artista este pregătită să îmbrace rochia de mireasă: "Avem planuri de nuntă, recunosc!"
Dana Coteanu a trecut peste decesul fostului iubit. Are un nou partener!
Dana Marijuana a trecut prin momente cumplite după decesul fostului iubit, însă acum pare că și-a găsit din nou liniștea. Artista a anunțat recent că este într-o nouă relație și are gânduri de căsătorie. Despre actualul ei partener, dar și despre planurile de viitor pe care le au împreună a vorbit chiar cântăreața, într-un interviu recent!
Dana Marijuana, îndrăgostită din nou: „Este o relație serioasă”
După o perioadă grea, în care a fost marcată de moartea fostului ei iubit, Dana Marijuana a decis să lase trecutul în urmă și să dea o nouă șansă fericirii. De două luni, artista iubește din nou și poate spune că și-a găsit, în sfârșit, liniștea. Este vorba despre un bărbat pe care l-a cunoscut de mai mult timp și cu care se înțelege foarte bine.
Ba mai mult, Dana Coteanu, pe numele ei real, susține că are deja planuri de căsătorie: „În momentul de față sunt bine, sunt cu cineva împreună. Totul datorită bunului Dumnezeu. El a avut grijă de mine și de sufletul meu. De două luni suntem împreună, iar de cinci luni îl cunosc și toate lucrurile merg așa cum trebuie între noi doi. Iubitul meu mi-a cunoscut copiii, familia, este o relație serioasă, amândoi ne-am asumat defectele și calitățile unul față de altul. Când ai un partener, trebuie să îl iei cu totul. O să vină și acel moment când o să ne și căsătorim. Avem planuri de nuntă, recunosc acest lucru. Mai avem puțin de așteptat. Nu așa imediat, cu pași mici și siguri spre un viitor bun împreună.”, a declarat Dana Marijuana, pentru click.ro.
Dana Marijuana
„Nu l-am mai visat deloc pe fostul iubit”
Dana Marijuana recunoaște că moartea fostului iubit a afectat-o destul de tare, dar a ales să meargă mai departe: „Atunci când treci prin asemenea lucruri, ai două variante în viață: ori te duci în jos, ori te ridici și mergi cu capul înainte. Eu am ales, în această situație, să merg mai departe. Nu l-am mai visat deloc pe fostul iubit, nu știu de ce, poate că așa a fost să fie și gata. Consider că i-am rezolvat toate problemele spirituale pe care le-a lăsat pe această lume, ceea ce este un lucru bun. Îi doresc ca în următoarea viață să fie conștient.”, a mai spus artista, pentru sursa menționată.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Dana Marijuana și fostul ei iubit